Cina de la ora zero

Mestec vise; nopți târzii, în goana mea prin cimitire,
Fascinat de cele sfinte, mușc din îngeri ca din pâine;
Scuip penițe; vorbe-aprinse, foc pe limbă ca-n priviri,
Și demonii-mi sunt mândrii că mai au ce să mănânce.

Umbrele dorințelor

Universul vesel, roșu. Sângeriu.
Cu-n cer purpuriu de ceartă.
E în flăcări iarna noastră,
Și mă-mbrac în verde veșted.
Monoton. Brațe calde. Vreau să fiu.
Iar tremur tot. Tu să-mi cânți dorința-n versuri!
Și plâng tăcut, cutreierând necontenit aceleași sensuri.
Fugind de-a mea dorință neagră.
În escortă. Ipocrită ipocrizie.
E-atât de mult amar aici!
Și-am să dispar la o cafea,
Sau o otravă, cine știe...

Lacrimile-s ca un zâmbet, gingaș,
Picurând din cuget, calde.
Și-mi zâmbesc pe față, firav.
Îmbrățișându-mi regăsirea-n rătăcirea fără urmă...
Privește-mă! Și plânge-mi lin dorința-n sensuri.
Colorează-mi aminitirea pe-al tău vers; un gând ce tună.
Cuvinte calde ce mă ceartă când greșesc...

E seară; ultima noapte din ultima lună de vară,
Cu un vânt timid de cimitir ce mă aleargă,
Într-un marș crunt, tăcut, ce nu se curmă.
Prin minți și munți cu ambalaj de altceva.
Tu să plângi cu dorința care schimbă oameni.
În suferință, cu credință-n peisaj,
Ca porumbeii albi ce zboară într-o lume de grilaj.
Tandrețe cu cerneală-n versuri.
E visul meu care mă scuipă.
Suntem iar aceeași lume; o durere.
Dorință și iubire stearpă...

Târziu, se rupe lin din poezii portocalii
portretul celor care astăzi pleacă.
Rugăciune ciungă. Iar zburăm.
Iubirea-i neagră ca un corb,
Sub luna roșie ce plânge.
Și ne cheamă spre mormânt, cu tunet blând.
Și Universul rece tace, suspinând...

Singur pe barcă

Dulce trist. Nu mă iubi! Sunt plin de praf.
Culoare caldă. Tu să-mi pui sare pe rană!
Idealu-i calm pretext; să pice!
Dorința-i vagă. Dama-n râs de pică,
Omidă-n carne. Carnaval. Matinalu-i alb.
În zăpadă iau un loc. E grabă.
Nu mai pot să fug desculț. Am spadă și-am să lupt!
Tăcerea mea-i pe stradă. Depravadă.
Un sidef alb ce port ca armă.
Alt rai. Confuz. Cu foaia mea de carte albă.
Sunt alergat de îngeri. În amurg-obtuz: o artă.
Arterele ca vele. Flori în pervaz pe post de cearcăni.
E cerul meu cu stele negre. Liniște. Lacrimi cad pradă.
Praguri fără uși. Lipsit de vlagă te aștept. Durere.
Gând diform. Un așternut de vise stinse.
Vâslesc în gol degeaba. Beznă. Zare fără țărm.
Secundarul parcă tace. Dorințe-aprinse-n treacăt.
Lumini în ochi de veghe. Nu mai pot să văd departe.
Cerul cusut cu smoală. Viitor trecut.
Tremur adânc până la oase. Singur pe barcă.