A fost odată un sat Ana: unde Ana-și are casa.
Tangențial, satu-i spital în suferință,
o piază rea, fără căință.
Sătul, într-un cuvânt, satu-i altul,
când pe urme de avânt,
Ana scrie tot în gând fără peniță.
O grea dorință.
Piei, Satană!
Iar te văd în umbre reci,
iar m-ascund în gânduri seci,
și e tot Ana!
Din lumină apărând purtând sutana.
Tot de mână cu Satana.
Peste veacuri lin plutind își strânge mana,
din poporul fără nume,
peste tot ce-a fost în lume,
iar în urmă ce rămâne,
e doar Ana.
