Își pune-n cuget dor de tine... și greșește...
Urmele timpului
Când vei învăța iubirea?
Când vei părăsi trecutul?
Când vei accepta conștiința?
Când vei întâlni apusul?
Când vei părăsi trecutul?
Când vei accepta conștiința?
Când vei întâlni apusul?
[...]
Viața ca un râu de sânge...
Când iubirea-i ca o rană
Pironându-ți viața-n ramă...
Atunci vei înțelege oare
Că iubirea nu-i o floare
Și trecutul nu-i o viață,
Și viitorul nu-i speranță?!
[...]
Ascultă vocea care-ți plânge
În conștiința grea ce curge
Ca un râu pierdut în viață,
Ca o moarte în speranță...
Ascultă și vei înțelege,
Nu-ți ignora conștiința rece!
Fii stăpân pe vorbe seci!
Ascultă-te... și înțelegi...
În conștiința grea ce curge
Ca un râu pierdut în viață,
Ca o moarte în speranță...
Nu-ți ignora conștiința rece!
Fii stăpân pe vorbe seci!
Ascultă-te... și înțelegi...
Lacrima conștiinței
Gust iubire, plâng speranță,
Mă dizolv în suferință...
Cugetul îmi este-o coasă,
Ce-mi taie aprig din credință...
Mă dizolv în suferință...
Cugetul îmi este-o coasă,
Ce-mi taie aprig din credință...
Rană caldă, vis sub pleoape,
Îmi clădesc iubirea-n astre...
Gând pierdut în neguri cade,
Plâns și dor; durere-n șoapte...
Îmi clădesc iubirea-n astre...
Gând pierdut în neguri cade,
Plâns și dor; durere-n șoapte...
Cântă-mi vise!
Vise lungi și gânduri triste,
Urmașii mei să-ntrebe "cine?",
Căci, din mormânt, cu mare cinste
Nu voi întreba de tine...
M-ascund în glasul meu râzând,
M-ascund în nebunie,
Plângând, țipând și lacrimi curg,
Și gândul tot la tine...
Vis frumos -- freamăt de noapte,
Ce-mi cere-n sânge să las toate.
Vis frumos -- o grea tăcere,
Ce-mi cerne-n cuget doar durere.
[...]
Hai, iubito, cântă-mi iarăși,
Vreau cu tine să adorm,
Cântă-mi doine de iubire,
Cântă-mi doine de amor.
Cântă-mi dulce-n marș funebru,
Cântă-mi până mă topesc,
Dulce-i lacrima ce-mi curge,
Dulce-i glasul tău ceresc.
Cântă-mi dulce ființă blândă,
Cântă-mi tare și încet,
În cuget vocea-ți să-mi pătrundă,
Cu tonul mort și ritmul lent.
Cântă-mi dulce până mor,
Cântă-mi raze de iubire,
Să dansăm, în nopți color,
Vals turbat prin cimitire.
Pianul plânge doine triste,
Iubita ca-ntr-un vis zâmbește,
Glasul ei prin mii de vise,
Cugetul îmi răscolește.
[...]
Mai cântă-mi dulce, draga mea,
Mai spune-mi iarăși șoapte,
Mai luminează-mi noaptea grea,
Frumoasa-mi stea în miez de noapte.
Mai ascultă-mi iarăși glasul,
Mai zâmbește-mi cum zâmbeai,
Împletește-mi iarăși pasul,
Sărută-mă în seri de mai.
Odiseea viselor
Tăcut, timid, cărunt și trist,
Având un singur țel de-atins, de-a-și trăi viața ca un vis.
Pășind tăcut prin holul lung, copleșit de gânduri,
Se-așează-n în gura sobei blând, citindu-și viața printre rânduri.
Cu fiecare ceas trecut, se apropie lin de moarte,
Natura însă-i mai adaugă o pagină la carte.
O faptură nouă îi e mintea, conturând al vieții vis,
Micro-cosmos îi e conștiința ce-a generat un paradis.
Un glas blând, suav, plăcut, în minte se formează
Punând accent pe Univers și ce-nseamnă o viață-ntreagă...
Mi-a explicat secretul iubirii,
Frica, dreptatea și taina gândirii,
Vidul și timpul,
Tatăl și fiul, nimicul și infinitul,
Evoluția vieții, conceptul realității, viața ce o dețin.
Mi-a spus că toate le voi considera vise în clipa când voi muri.
Nu l-am crezut.
Mi-am întors capul tăcut, cugetând adânc la adevărul neprevăzut.
Îmi era teamă.
Doream să plec, dar aud vocea lui calmă cum pe nume mă cheamă.
Subconștientul a cedat!
"De ce mi-ai spus aceste lucruri?", l-am întrebat.
Nu mi-a răspuns!
M-a privit blând și cu un surâs a pornit la drum.
Eram trist!
Miliarde de ani mascați prin realitatea unui vis,
Fără vreun motiv pentru care exist,
Fără niciun iad sau paradis.
Știa ce gândesc.
Mi-a întins o carte și m-a-ndemnat să o citesc.
Fără ezitare,
Cu ochii în lacrimi, am citit de la prefață până la ultima foaie.
M-am îngrozit!
Cartea era plină de răspunsuri la care nimeni nu s-ar fi gândit,
Ecuații și pilde explicate pe larg în miliarde de cuvinte,
Negând profeții și basme ale cărții sfinte care credeam că nu minte,
Spulberând concepții, teologii și credințe deșarte,
Îndreptându-mi gândirea spre sisteme solare din galaxii distante,
Întâlnind forme de viață neimaginate.
Astre formate din bor, neon si diamante...
Lumi de aur,
Regi încununați cu frunze de laur,
Învăluit în infinit, am urmărit complet uimit
Procesul atomic generator al energiei solare în vid,
Apoi n-am mai întrebat nimic, plecasem capul umilit,
Ștergându-mi lacrimile de pe chip, gândindu-mă cât sunt de mic...
După un moment scurt, apar brusc într-un loc bizar necunoscut,
Cuprins de un întuneric total brut, în compania unui sunet înfiorător acut.
Cutremure și lavă!
Sunt atras în infern în timp ce vârteje magnetice stârnesc în mine groază.
[...]
Tresar brusc din visul greu, privind speriat în jur,
Eram purtat fără voință pe un fluviu de mercur.
Ajuns pe mal într-un final, îmi trag cu greu suflarea,
Acest pământ e de metal, ce-mi face grea cărarea.
Doi aștrii văd pe cer ce-mi luminează fața,
Evaporând seva din mine, vrând să-mi ieie viața.
Mă târăsc prin spini de fier ce-mi crestează pielea,
Iar aerul ce îl inspir e mai amar ca fierea.
Lipsit de vlagă și puteri, cedez a-nainta
Și cad răpus în praful greu ce-mi curmă suferința.
Având un singur țel de-atins, de-a-și trăi viața ca un vis.
Pășind tăcut prin holul lung, copleșit de gânduri,
Se-așează-n în gura sobei blând, citindu-și viața printre rânduri.
Cu fiecare ceas trecut, se apropie lin de moarte,
Natura însă-i mai adaugă o pagină la carte.
În timpul scurt ce-a mai rămas, cade-n meditare,
Iar subconștientul său tăcut, deschise-o nouă cale.
Iar subconștientul său tăcut, deschise-o nouă cale.
O faptură nouă îi e mintea, conturând al vieții vis,
Micro-cosmos îi e conștiința ce-a generat un paradis.
Un glas blând, suav, plăcut, în minte se formează
Punând accent pe Univers și ce-nseamnă o viață-ntreagă...
[...]
Mi-a explicat secretul iubirii,
Frica, dreptatea și taina gândirii,
Vidul și timpul,
Tatăl și fiul, nimicul și infinitul,
Evoluția vieții, conceptul realității, viața ce o dețin.
Mi-a spus că toate le voi considera vise în clipa când voi muri.
Nu l-am crezut.
Mi-am întors capul tăcut, cugetând adânc la adevărul neprevăzut.
Îmi era teamă.
Doream să plec, dar aud vocea lui calmă cum pe nume mă cheamă.
Subconștientul a cedat!
"De ce mi-ai spus aceste lucruri?", l-am întrebat.
Nu mi-a răspuns!
M-a privit blând și cu un surâs a pornit la drum.
Eram trist!
Miliarde de ani mascați prin realitatea unui vis,
Fără vreun motiv pentru care exist,
Fără niciun iad sau paradis.
Știa ce gândesc.
Mi-a întins o carte și m-a-ndemnat să o citesc.
Fără ezitare,
Cu ochii în lacrimi, am citit de la prefață până la ultima foaie.
M-am îngrozit!
Cartea era plină de răspunsuri la care nimeni nu s-ar fi gândit,
Ecuații și pilde explicate pe larg în miliarde de cuvinte,
Negând profeții și basme ale cărții sfinte care credeam că nu minte,
Spulberând concepții, teologii și credințe deșarte,
Îndreptându-mi gândirea spre sisteme solare din galaxii distante,
Întâlnind forme de viață neimaginate.
Astre formate din bor, neon si diamante...
Lumi de aur,
Regi încununați cu frunze de laur,
Învăluit în infinit, am urmărit complet uimit
Procesul atomic generator al energiei solare în vid,
Apoi n-am mai întrebat nimic, plecasem capul umilit,
Ștergându-mi lacrimile de pe chip, gândindu-mă cât sunt de mic...
După un moment scurt, apar brusc într-un loc bizar necunoscut,
Cuprins de un întuneric total brut, în compania unui sunet înfiorător acut.
Cutremure și lavă!
Sunt atras în infern în timp ce vârteje magnetice stârnesc în mine groază.
[...]
Tresar brusc din visul greu, privind speriat în jur,
Eram purtat fără voință pe un fluviu de mercur.
Ajuns pe mal într-un final, îmi trag cu greu suflarea,
Acest pământ e de metal, ce-mi face grea cărarea.
Doi aștrii văd pe cer ce-mi luminează fața,
Evaporând seva din mine, vrând să-mi ieie viața.
Mă târăsc prin spini de fier ce-mi crestează pielea,
Iar aerul ce îl inspir e mai amar ca fierea.
Lipsit de vlagă și puteri, cedez a-nainta
Și cad răpus în praful greu ce-mi curmă suferința.
[...]
Dorința existenței
Sunt soldatul care cade în războiul terminat,
Sunt luptătorul care moare din duelul câștigat,
Sunt colbul din conștiința pură,
Sunt iubire, sunt făptură,
Sunt ce n-am vrut să fiu,
Sunt al vostru fiu...
Sunt plăpând și sunt rănit,
Sunt un vis pierdut în timp,
Sunt o lacrimă pe-un chip,
Sunt o rană-nsângerată,
Sunt o durere nealinată,
Sunt ecoul din iubire,
Sunt a vieții fericire,
Sunt răpus, sunt alintat,
Sunt un cuget grav pătat,
Sunt plictisit de tot și toate,
Vreau credință-n libertate,
Vreau iubire-n siguranță,
Vreau să nu trăiesc în ceață,
Vreau să cred că pot spera,
Vreau ca tu să fi a mea,
Vreau să încetez să fiu,
Vreau să nu mai fiu un fiu,
Vreau cu tine tot acum,
Vreau să nu mai fiu nebun,
Vreau să cred că pot visa,
Vreau să cred în șansa mea,
Vreau câte puțin din toate,
Vreau iubire-n miez de noapte,
Vreau să cred că pot miza,
Vreau să fii mereu a mea,
Vreau să mă trezesc din viață,
Vreau să văd o dimineață...
Vreau să am un loc sub soare,
Vreau să pot privi în zare...
Vreau, și doare...
Sunt luptătorul care moare din duelul câștigat,
Sunt colbul din conștiința pură,
Sunt iubire, sunt făptură,
Sunt ce n-am vrut să fiu,
Sunt al vostru fiu...
Sunt plăpând și sunt rănit,
Sunt un vis pierdut în timp,
Sunt o lacrimă pe-un chip,
Sunt o rană-nsângerată,
Sunt o durere nealinată,
Sunt ecoul din iubire,
Sunt a vieții fericire,
Sunt răpus, sunt alintat,
Sunt un cuget grav pătat,
Sunt plictisit de tot și toate,
Vreau credință-n libertate,
Vreau iubire-n siguranță,
Vreau să nu trăiesc în ceață,
Vreau să cred că pot spera,
Vreau ca tu să fi a mea,
Vreau să încetez să fiu,
Vreau să nu mai fiu un fiu,
Vreau cu tine tot acum,
Vreau să nu mai fiu nebun,
Vreau să cred că pot visa,
Vreau să cred în șansa mea,
Vreau câte puțin din toate,
Vreau iubire-n miez de noapte,
Vreau să cred că pot miza,
Vreau să fii mereu a mea,
Vreau să mă trezesc din viață,
Vreau să văd o dimineață...
Vreau să am un loc sub soare,
Vreau să pot privi în zare...
Vreau, și doare...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)