Totul împreună

Voi uita, mă uit pe mine,
Voi iubi, dar nu pe tine,
Voi trăi, îmi va fi bine,
Voi muri, te iau cu mine.

Mi-e dor

Mi-e dor s-adorm cu tine-n gând,
Mi-e dor să te mai văd râzând.
Mi-e dor de tine, dor de noi,
Mi-e dor să fim iar amândoi.

Trecut în noapte

Precum colbul aruncat în vânt și țelul dorurilor stinse,
Sunt cel ce-n lume rătăcea, cu dorul frânt se amăgea,
pribeag al nopților destinse.

Sunt tot ce-n lume tu urăști, străin al clipelor senine,
Precum un dor pierdut în vis, sunt visul dragostei aprins,
și-o moarte plină de suspine.

Regretele unui muritor

Pierdut în mrejele indiferenței, visându-mi liniștea în palmele străine ale unui dor neajuns, risipit precum colbu-n vântul primăverii, fără de urmă colindând cărările, dau față-n față cu tine și mă tem;

Cu o teamă încolțită de moarte, îți cad la picioare și-ți cer îndurare:

- Uite-mă! Uită-mă!

...acestea-mi sunt cuvintele. Pierdut și singur rătăcesc în tine cu o teamă ce-mi zdruncină hotarele, pieptul, firea, și pierdute-mi sunt în luptă zalele.

Nu sunt vrednic.

Mi se rătăcesc în ceas minutele și puține-mi sunt în viață urmele.
Ucide-mă! Cruță-mi suferința și șterge-mi din istorie numele!
Ți-am ignorat dorințele și-am risipit cu nesocoteală clipele.

Am rătăcit prin viață fără rost. Sunt doar un prost. Uită-mă!
În întunecata-mi nesăbuință m-am otrăvit cu hedonism, fantasticism, și am uitat de ce exist...

Nu-ți merit energia, spațiul și timpul.
Matematica, nimicul și infinitul -- le-am uitat,
Și mi-ai spus să nu fac asta niciodată...
Iartă-mă!

Sunt parte din tine și-ncerc să te-nțeleg înțelegându-mă.
Mi-ai dat să gust din cunoașterea ta șî mi-ai poruncit să nu-i uit gustul niciodată...

Mi-ai spus să fiu puternic, însă iată-mă: sunt slab și fraged, scăldat în aroganța geniului singuratic ce-mi agită velele și-mi împinge la înec dorințele.

Triste-mi sunt visele și învolburate sunt valurile pe această mare de oameni pe care plutesc ca un străin, fără să știu ce caut, fără să știu ce vreau și fără să știu de ce...

Iartă-mă!

Pomul vieții

Trăim o viață în plăcere,
Lăsăm în urmă doar durere...

Și durerea-i trecătoare precum anii,
Rămân de noi copiii, pozele și banii...

Iar când toți cei ce ne cunosc,
Se duc spre alte lumi cu-n dor anost,
Noi dispărem precum n-am fost;
O frunză-n vânt căzută dintr-un paltin gros...

Și așa au trecut mii de primăveri...
Rană dintr-o rană-nsângerată,
Acoperind pământul gol cu sânge din sângele ei;
Un semn pierdut ca într-o carte ce nu se uită niciodată...

Funebru

Eu nu-mi vând talentul pe arginți ca toți milogii,
Ci-l iau cu mine în mormânt,
Îl învelesc în dor, râzând,
Și voi aștepta să devorez pe rând toți necrologii.

Cer deschis

Cu gându-ncet astăzi mă cert,

Adun cu dor aur în piept,
M-ascund într-un impas,
și plec...

Când cerul cert mă strigă lent,
Spre astre arămii mă-ndrept
Cu aripi albe de sidef,
și-un dor ce doare...

Iubirea moare...

Din dorință arzătoare,
Visele sunt numai scrum;
apun acum...

În amurgul ce mă cheamă,
Într-un dor fără de teamă,
Mă pierd de al tău piept,
și plâng...

Dorința doare...
Lacrimile-s calde-n gând,
Încet pavând al vieții drum,
cu grea răbdare...

O viață tristă

Amorțit în nepăsare, știind că viața-i trecătoare,
Luptând fără-ncetare, dar pentru ce anume oare?
Exist? Sunt viu? Sau e doar o întâmplare?
Deși nu cred în reîncarnare, știu că moartea nu te doare;
E doar o simplă provocare, ce trebuie de toți trăită,
Pentru mulți neobișnuită, pentru alții o ispită,
și o repetare care a mai fost demult trăită...

Închizând ochii te gândești la cei pe care nu-i mai vezi
Și-ți imaginezi râzând, c-a-fost totul doar un gând,
Și pe rând îți trec prin minte cele mai dulci cuvinte,
Spuse cândva de un părinte, și de persoana care
te privea ascultătoare, ascultând tot ce te doare.

Dar acum că ești singur, te simți oarecum nesigur,
Și desigur că ești trist, ca un prizonier închis
Într-un paradis teist, plin de norme și de forme
Care tie-ți par diforme, și nelogic fiind din fire
Începi să ai altă gândire, necrezând în nemurire,
Și c-o vagă fericire, făcând o descoperire,
Spulberând acea gândire ce-ți era întipărită,
De părinți fiind oferită, dar fiind foarte diferită,
O elimini într-o clipă, considerând-o depășită,
Alegând calea greșită, văzută de mulți ca o ispită,
dar pentru tine potrivită...

Și iată că începi să speri, păcatele să le acoperi,
Mâine devine azi, și azi devine ieri,
Apropiindu-te de moarte, ai mai multe întrebări,
Iar cu o privire sumbră, cugetând sub clar de lună,
glasul interior răsună și multe idei se adună...

Și privind deschis spre stele, începi să vorbești cu ele,
Cerând păcatele să-ți spele, dar se pare că ești singur,
Nimeni n-are un răspuns, și trăind o viață tristă,
Ridicând privirea-n sus, măcar ai lăsat în urmă
multe întrebări fără răspuns...

Orice poet e mândru

Orice poet e mândru,
Când pagini se-albăstresc pe rând,
Când ascuns de toți, plângând,
Doar poeziile-i sunt drumul.

Orice poet e mândru,
Plutește peste gânduri sumbru,
Mascându-și inima în vers,
Punând în pagini Univers.

Orice poet e mândru,
Poeziile-i sunt scutul,
Paginile-i sunt trecutul
Ce-ascund în ele absolutul.

Orice poet e mândru...

Alegerea vieții

Astăzi sunt momentele în care dorul tău din nou mă cheamă,
iubirea ta-mi devine mamă, și iubesc ca un copil:
sincer, cald și fără pată.

Tu îmi vei rămâne muză, peste tot ce mă-nconjoară.
Vei rămâne a mea lumină, când în viață-mi e prea seară.
Glasul tău mă face vrednic, dorul tău: mereu puternic,
și te port în gând cu mine peste tot pe unde merg.
Fie ceață negră-n cuget, fie-un dor făr' de temei,
tu îmi vei rămâne dragă, și cu tine-n suflet o să-nchei.

Mă acomodez cu gândul că mi-o veni și mie rândul,
să fiu uitat cum te-am uitat, să fiu lăsat cum te-am lăsat,
cu lacrimi calde pe obraz, cu dorul frânt și șoapte-n glas.
Fără mentenanță bună, toate ajung într-un impas,
acoperite de rugină, fără zâmbet, fără glas.

Doar iubirea dăinuiește când totu-n jur se risipește.
Ea-i esența ce ne leagă și dorința ce ne-ndeamnă să fim noi:
oameni simpli, oameni goi; impulsivi și cuminți, vulnerabili și pripiți.
Ea dă culoare vieții și un zâmbet dimineții,
de-aceea astăzi te iubesc, așa cum sunt: impulsiv și îndrăzneț.
Numai când iubim trăim, și am ales ca să trăiesc.