Din sfera viselor semețe,
Strigă glasul adormit;
Acel glas firav din cete,
Ce nimeni nu l-a auzit.
Cel din gheara rece-a morții,
Din infernul sumbrei seri,
Din locul unde dorm poeții,
Din locul fără primăveri.
Strig tăcut ca valul mării,
Strig tăcut să nu-i rănesc,
Strig mai cald decât toți sorii,
Strig și plâng, și mă trezesc.
Cer senin
Cer și plec, cuget încet
cu cerul cert din cearta
cerului ce ceartă, cer pedeapsă;
cer război azi peste noi.
Un cer prea plin, incert, cer lin
o pedeapsă, o iubire ce apasă,
un război cu cuget mare,
cer răbdare, foc și smoală;
cer cer tare ce apasă
pe cordina cervicală.
Cert din cer, încerc să zbier,
certitudine incertă,
cel ce ceartă azi în cerc,
în certul cerului incert,
cer răbdare-ncet și plec...
cu cerul cert din cearta
cerului ce ceartă, cer pedeapsă;
cer război azi peste noi.
Un cer prea plin, incert, cer lin
o pedeapsă, o iubire ce apasă,
un război cu cuget mare,
cer răbdare, foc și smoală;
cer cer tare ce apasă
pe cordina cervicală.
Cert din cer, încerc să zbier,
certitudine incertă,
cel ce ceartă azi în cerc,
în certul cerului incert,
cer răbdare-ncet și plec...
Dorm, și doare
Dormind dorind dorință-n vise,
Dorul dorurilor doare,
Din dorință și ardoare,
Dorm și dor doruri închise.
Dor de oameni și splendoare,
Dor de dorul dorurilor scrise.
Dorm cu tine dor, și doare;
Dorm cu tine-n lacrimi stinse.
Dorm, și doare...
Dorul dorurilor doare,
Din dorință și ardoare,
Dorm și dor doruri închise.
Dor de oameni și splendoare,
Dor de dorul dorurilor scrise.
Dorm cu tine dor, și doare;
Dorm cu tine-n lacrimi stinse.
Dorm, și doare...
Acalmie
O fetiță se îneacă... un strigăt... o durere...
Vreau tăcere. Vreau să dorm. Vreau să mor.
Și sunetele pleacă, rămas tăcut cu foaia albă,
Vărs cerneala pe covor... Vreau să mor.
Să cânt din harpă... ce fior...
Vreau tăcere. Vreau să dorm. Vreau să mor.
Și sunetele pleacă, rămas tăcut cu foaia albă,
Vărs cerneala pe covor... Vreau să mor.
Să cânt din harpă... ce fior...
Stingere
Un cadavru rece greu atârnă într-o sârmă ruginită,
Inima, ca prinsă-n cuie, zace-n pieptu-i răstignită,
Inima, ca prinsă-n cuie, zace-n pieptu-i răstignită,
Vampiri cleioși, setoși de sânge,
Lipăind hapsâni negrul sânge care plânge,
Ce lent se scurge... Ce frumos... Ce dureros...
Precum o măsea scrâșnită sau o lamă-n palmă-nchisă,
Într-un surd ecou nocturn, zace a mea iubire stinsă...
Repugnare
Ochi albi, priviri cusute,
Un râs sacadat,
O fată... un chip frumos,
O alarmă ce sună prea devreme,
Un sărut...
Un copil ce plânge cu sânge,
O bătrână ce cade pe-asfalt...
O fată... un chip frumos,
Un tip legat de glezne,
Fum și-o foaie ruptă,
Un suflu greu, murdar.
O alarmă ce sună prea devreme,
Un ticăit constant,
Un copil ce târăște
un câine mort pe trotuar.
Un sunet static...
Curent întrerupt...
Un paianjen derutat,
Un bec spânzurat de-un cablu,
Un surd mieunat...
Un surd mieunat...
Un gândac își face loc în gura
unei fetițe ce doarme-nfundat.
Un sărut...
O atingere tandră pe sâni,
O lamă care taie,
Un burghiu găurește un cap.
Un chip tăiat.
Mâini tremurânde ce pansează o rană,
Cioburi mestecate,
sânge scuipat...
Zâmbetul ei
→ ea zâmbește-un dor de toamnă,
dor de mamă ce te leagă-n vise dulci,
când vrei să fugi, ea te oprește,
îți prinde inima în brațe și-ți șoptește:
vreau să stai cu mine-n rai, la o vorbă,
o poveste, un dor nebun cu mii de fețe,
și cartofi din-ăia pai...
apoi dispare, pierdut cu ochii înspre mare,
începi s-o cauți, să o strigi,
să-i prinzi numele de mână,
să pășiți tăcuți spre lună,
și-n iubire s-o cuprinzi.
→ să fiți una cu pământul,
două mâini în alte mâini,
împărțind în trei sărutul.
un sărut cu gust de mare,
gust de mare dor, și sare
înspre tine ca o fiară,
devorându-ți absolutul.
vai, trecutul, trec ca lutul,
de îți trece iar prin față și-ți zâmbește,
nu te teme, ci sărută-i cald viitorul
în viile de unde-i dorul
ce te duce-n alte lumi,
și adună-n cer încet
visele pe 'nalte culmi.
→ și ea zâmbește,
lin pășește spre cuprinsul din poveste,
îmi citește-n timp ce dorm...
și mă trezește...
Imperativ
Ia-mă pe mine în brațele tale,
Ia-mă cu tine în visele goale,
Iarna și vara cuprinse de moarte,
Iar n-am cuvinte când cuget departe,
Să-ți spun ce gândesc,
Să-ți spun ce iubesc.
Ia-mă și fugi,
Ia-te și fugi,
Ascunde-mă-n vise,
Amintește-mă-n rugi,
Veninul stoarce frunți,
Zenit divin ce-ascuți,
Ascuns adânc în munți,
Zadarnică-ncercare,
Încearcă să mă uiți,
Privește-mă și fugi,
Nu uita să lupti,
Nu uita să uiți,
Uită ce asculți.
Rămâi uitată-n mulți!
Ia-mă cu tine în visele goale,
Iarna și vara cuprinse de moarte,
Iar n-am cuvinte când cuget departe,
Să-ți spun ce gândesc,
Să-ți spun ce iubesc.
Ia-mă și fugi,
Ia-te și fugi,
Ascunde-mă-n vise,
Amintește-mă-n rugi,
Veninul stoarce frunți,
Zenit divin ce-ascuți,
Ascuns adânc în munți,
Zadarnică-ncercare,
Încearcă să mă uiți,
Privește-mă și fugi,
Nu uita să lupti,
Nu uita să uiți,
Uită ce asculți.
Rămâi uitată-n mulți!
Șoaptele conștiinței
Ești ce crezi și crezi ce ești, îmi spuse blând.
Și cu pași mărunți, plângând, ea pornește spre mormânt.
Cu conștiința clătinată, cu privirea-ntunecată,
îmi șoptește îndurerată: sunt o fată...
îmi șoptește îndurerată: sunt o fată...
Un simplu gând în conștiința veșnic vie.
În iubire și-n cuvânt, sunt ce sunt.
În iubire și-n cuvânt, sunt ce sunt.
Iubesc ce cred și cred ce sunt, dragul meu.
Sunt iubire care cade din durere-n vise calde,
din conștiința care moare, plec plângând, un simplu gând...
Era ea
Cum era, nu mai e alta...
Îmi picta tablou din vise,
Punea sare-n răni deschise.
Mă pierdea în dor și patimi,
Îmi făcea contur din lacrimi
Și-mi spunea că iubea arta.
Povestea ei
E simplă... Zâmbește firav și pășește apăsat; lasă urme... Nu toți cei care au privit-o au remarcat acel zâmbet delicat.
Inima ei? Păi ce să vă spun...? Are vise mari... Ea nu-și soarbe dimineața din cafeauă și tutun!
E un nestemat curat... strălucind iubire în lumina unui dulce soare cald... E pace, dragoste, curaj... scăldată-n linii fine de un sidefiu machiaj...
Ea nu are teamă de eșec; își mizează fiecare șansă... și câștigă! Nu e interesată de făți-frumoși cu stele-n piept! E rațiunea-ntruchipată într-un chip drăguț de fată...
Ochi verzi... mari... sclipind iubire-n nuanțe tari... Buze fine, ruj deschis... șoapte mici... brațe calde ce le simți... târziu... E speranță din iubire cu rațiune și cuvânt... Simplu gând... Nu am cuvinte ca să vă descriu... ce dulce e... Duce dulcele-n conștiință... E un dulce atât de dulce, ce-l găsești numai la ea... Este cea mai dulce ființă... Este ea...
Un îngeraș... Se trezește blând, inspiră și pornește prin oraș. Parcul gol, alei cu dor se pierd pe rând sub ai săi pași... Noapte lungă... fură vise... Ce premise?! "Vreau să zbor..." spuse ușor privind în gol... "Vreau să zbor! M-am săturat de acest dor... de postura mea de om. De când eram mică îmi doream să pășesc cu dor prin galaxii... sistem deschis... dulce vers... Stelele, gingașe flori, împletite în spirale într-un elegant decor... Ce univers! Plutesc senin prin pieptul său, și ceru-i blând; niciun demers..." gândea ușor...
Mereu cu mintea-n alte lumi, rătăcită în decor... Ea nu-și întoarce capul când o strigi. E prea ocupată să-și găsească timp. E pierdută-n gânduri mari; nu are timp nici de iubit... E un firav și angelic tandru chip...
Are degetele mici... gând deschis. Își cântă dorul din peniță, și-i târziu... Cântul ei îți cântă-n gânduri, și-ți dorești să fie-aici... Și o strigi... și nu-ți răspunde... te apropii și-o săruți. Ea-și-ntoarce lin privirea și-ți șoptește: "Vreau să scriu! E târziu... dar vreau să scriu...". Și pictează cu penița până-n zori... doar culori... gingaș își strânge-n dinți conștiința, picurând doar nestemate gânduri... și tu dormi...
E tăcută... Ce curaj... să taci, zâmbind îmbrățisându-ți teama ce te scuipă pe obraji. Ce curaj...
Nu e nimeni să audă când doru-i plânge din condei... doar lacrimi de cerneală neagră ce se scurg în picuri grei... Și oftează... "E prea târziu... Pentru cine scriu acum?" își spune-n sine, se ridică și pășește spre sicriu... "Vai, ce drum... Din lacrimile tinereții mele, doar am scris... Iubirea falnicelor stele... Vai ce vis... Acum plec... Las în urmă un mormânt cu dorințele din piept... și acest cânt."
Se-nvelește-n aripi albe; nu se vrea acum privită... e ostenită... de durere și de chin... glasul ei: un cald suspin... drumul său o cale lungă și-nbibată de venin... Ce corp divin!... Își ia zborul către stele, către cerul cristalin...
Și eu stam și o priveam cu pieptul plin... de iubire și durere... de tristețe și suspin... Din iubire, ca o floare, aripi albe se deschid... Secat de glas, bătăi în pași... zbor și strig, și-n brațe cu un dor nespus o prind... și-i zic: "Să nu mă lași! Am iubire-n ochii lași... și credință, și voință..." și zburăm îmbrățișați... Doi îngerași... Sori mărunți... cer color, aripi de dor... și nori căzuți... zburăm ușor...
Inima ei? Păi ce să vă spun...? Are vise mari... Ea nu-și soarbe dimineața din cafeauă și tutun!
E un nestemat curat... strălucind iubire în lumina unui dulce soare cald... E pace, dragoste, curaj... scăldată-n linii fine de un sidefiu machiaj...
Ea nu are teamă de eșec; își mizează fiecare șansă... și câștigă! Nu e interesată de făți-frumoși cu stele-n piept! E rațiunea-ntruchipată într-un chip drăguț de fată...
Ochi verzi... mari... sclipind iubire-n nuanțe tari... Buze fine, ruj deschis... șoapte mici... brațe calde ce le simți... târziu... E speranță din iubire cu rațiune și cuvânt... Simplu gând... Nu am cuvinte ca să vă descriu... ce dulce e... Duce dulcele-n conștiință... E un dulce atât de dulce, ce-l găsești numai la ea... Este cea mai dulce ființă... Este ea...
Un îngeraș... Se trezește blând, inspiră și pornește prin oraș. Parcul gol, alei cu dor se pierd pe rând sub ai săi pași... Noapte lungă... fură vise... Ce premise?! "Vreau să zbor..." spuse ușor privind în gol... "Vreau să zbor! M-am săturat de acest dor... de postura mea de om. De când eram mică îmi doream să pășesc cu dor prin galaxii... sistem deschis... dulce vers... Stelele, gingașe flori, împletite în spirale într-un elegant decor... Ce univers! Plutesc senin prin pieptul său, și ceru-i blând; niciun demers..." gândea ușor...
Mereu cu mintea-n alte lumi, rătăcită în decor... Ea nu-și întoarce capul când o strigi. E prea ocupată să-și găsească timp. E pierdută-n gânduri mari; nu are timp nici de iubit... E un firav și angelic tandru chip...
Are degetele mici... gând deschis. Își cântă dorul din peniță, și-i târziu... Cântul ei îți cântă-n gânduri, și-ți dorești să fie-aici... Și o strigi... și nu-ți răspunde... te apropii și-o săruți. Ea-și-ntoarce lin privirea și-ți șoptește: "Vreau să scriu! E târziu... dar vreau să scriu...". Și pictează cu penița până-n zori... doar culori... gingaș își strânge-n dinți conștiința, picurând doar nestemate gânduri... și tu dormi...
E tăcută... Ce curaj... să taci, zâmbind îmbrățisându-ți teama ce te scuipă pe obraji. Ce curaj...
Nu e nimeni să audă când doru-i plânge din condei... doar lacrimi de cerneală neagră ce se scurg în picuri grei... Și oftează... "E prea târziu... Pentru cine scriu acum?" își spune-n sine, se ridică și pășește spre sicriu... "Vai, ce drum... Din lacrimile tinereții mele, doar am scris... Iubirea falnicelor stele... Vai ce vis... Acum plec... Las în urmă un mormânt cu dorințele din piept... și acest cânt."
Se-nvelește-n aripi albe; nu se vrea acum privită... e ostenită... de durere și de chin... glasul ei: un cald suspin... drumul său o cale lungă și-nbibată de venin... Ce corp divin!... Își ia zborul către stele, către cerul cristalin...
Și eu stam și o priveam cu pieptul plin... de iubire și durere... de tristețe și suspin... Din iubire, ca o floare, aripi albe se deschid... Secat de glas, bătăi în pași... zbor și strig, și-n brațe cu un dor nespus o prind... și-i zic: "Să nu mă lași! Am iubire-n ochii lași... și credință, și voință..." și zburăm îmbrățișați... Doi îngerași... Sori mărunți... cer color, aripi de dor... și nori căzuți... zburăm ușor...
Introducere
"Cuvinte smulse din cuget" este un titlu haotic și expresiv care încearcă să definească originea poeziilor de pe acest blog.
În acest prim mesaj doresc să vă urez un sincer "Bun venit!" și să vă prezint sumarul conținutului care urmează să fie postat.
În acest prim mesaj doresc să vă urez un sincer "Bun venit!" și să vă prezint sumarul conținutului care urmează să fie postat.
Conținutul blogului va fi împărțit aproximativ proporțional în următoarele două categorii:
- poezii (90%)
- altele (10%)
Poeziile sunt creații proprii, având o caracteristică aparte în care se pot găsi urme de ură, dragoste și nebunie, o parte dintre acestea având o încadrare pur lingvistică, reprezentând o alcătuire abstractă de versuri fără semnificații reale sau cu mai multe semnificații posibile. Partea de 10% va conține diverse texte de tip artistic sau informativ.
Fără alte introduceri, vă urez un călduros "Bun venit!" și sper să vă simțiți cât mai bine în compania cuvintelor smulse din cuget.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)