Film de groază

Pragmatic, îmi plimb gândul pe culoarul din culise,

Fără multe perspective, ca un deținut în dubii: neg sentințe,

Sparg semințe cu ciocanu în pauza dintre ședințe,

Nu am niciun fel de studii, și-am să mor de malnutriție.

Clar, destinul ăsta-mi place; cu pistol în torpedo,

Și cu cancer la torace, fără pastă în stilou,

Dau cu pace și cu paru, să mă țină lumea minte,

Ca un glonț înfipt în frunte: Dan Spătaru.

Trag fermoarul la cavou, să mă integrez în NATO,

Îmi pun șarpele la gât, și dansez pe masă mambo.

Cafeaua asta e cam tare și mă arde-n felinare,

Când îmi bate luna-n pleoape, într-un bar mizer de noapte.

Sap morminte să plătesc facturi și taxe,

Și trăiesc o viață-n șanț, precum viermele în mango.

N-am conștiință; un dumnezeu la pensie, cu semințe-n buzunar,

Și cu-n abțibild pe braț, ca tatuajele lui Rambo;

Viziuni apocaliptice

Anti-partid, pe-o galeră de proști, cu propria-mi furie,
Și gândul mi-e sprinten în frica erudiției ce mă chinuie,
Dar rabd mereu același regim în fiecare zi, ca ceilalți,
Un perfid parfum de hipnoză pulverizat special spre cei săraci,

Smulgându-mi pene spre mormânt, din aripi și din dor rupând,
Și doar penița îmi e scut în gândul meu atunci când lupt,
Gonind singur prin suspin, înconjurat de genocid, în goana mea de cer fugind,
Demon demult, cu dorul frânt, în tăcere așteptând să cadă cerul pe pământ.

Pomi, cu poama lor amară, în armată, ca în gropi, trăind un geamăt,
Doi militari, cu nervi cusuți cu fir de smoală, cu esența goală-n treacăt,
Pe furiș, în umbra unui plâns de mame, cu un dor de nedescris, îndreptându-se spre arme,
Plumb, lacrimi, sudoare și scâncete-amare rămân pe nisipul încins acoperit cu ființe umane.

Abia mă mai sprijin de gândul meu mizer, strigând cu glas uscat spre cer,
Vai, ce tablou și ce speranță pe catarg atârnă greu cu pânze rupte din antreu!
Și expresiv, pe covorul meu cu coarne, în decalogul impulsiv,
În sinagogă urlu tare să mă vadă cerul trist!

Ignoranți, pun bombe-n-jur și preț pe suflet, să trăim ca sfinții,
Iar lupii înfometați pozează în avatarul lor de animal de casă, rânjind cu toți dinții,
Câștigând controlul în masă prin controlul minții, având la degetul mic o populație mai mare decât două Indii,
Dar, eu cu frații mei și cu părinții, ne retragem în Tibet, să ne ferim mintea de astfel de restricții.

Modelat de dor

Conștiința mea e un cristal în care nimeni n-a sculptat,
Iar iubirea îmi e visul în care mă visez bărbat,
Și doar iubind eu cred ce sunt, și doar zâmbind ascund ce uit,
Fiindcă dorul tău mi-e scut în iubirea ce-am pierdut.

Regăsire-n rătăcire

Rătăcind plin de durere,
Privind prin ochi ca prin zăbrele,
Sub bolta cerului cu stele,
Visele, ca două vele,
Pe catargul vieții mele,
Se pierd în depărtare, grele...

[...]

Aș vrea să mă pierd cu tine,
Într-un dor și într-o iubire,

Să iubim cum n-am iubit,
Să pășim spre infinit,

Cu dorul lin,
Cu pieptul blând,
Cu visele în gând râzând...

Târziu în noapte,
Cu dorințele deșarte.
Cu iubirea care,
În pieptul nostru azi se zbate.

[...]

Ți-e dor de mine?
Mi-e dor de tine!

De cărările divine,
Ce ne-au dus spre infinit...

Mi-e dor de un cer aprins,
De zilele când, desculți,
Ne plimbam prin paradis...