Câmp deschis, un verde încins.
Peste noi un cer divin și-un soare lin,
Respirând un aer rece cristalin...
Înconjurați din patru unghiuri doar de brazi înalți
și-un gingaș cântec de chitară...
Ultima oară...
Într-o deplină siguranță...
Eram noi...
Doi poeți...
Doi profeți...
Și ne vorbeam în poezii...
Ne iubeam prin poezii...
Eram compuși din poezii...
Cuvinte de o valoare divină...
Din visteria cerului fără de vină...
Și ne iubeam atât de mult, încât dacă am fi scris toată iubirea noastră-n pagini, am fi acoperit pământul de nouă ori...
Iubirea poeților cu patimă; când iubesc, prin iubirea lor, până și cerul se clatină...
Și era un vis frumos cum n-a mai fost vreodată...
Iubirea cea de altă dată, într-o altă dimensiune...
Într-un alt univers simbolic, unde iubirea se măsoară-n versuri...
Unde fiecare cuvânt are mii de sensuri...
Și poeziile se beau ca apa...
Și mâncarea e din rime...
Unde nu se spune "bună ziua", ci se spune o poezie.
