Război

Ucid cu dor din dor ce doare,
Lacrimi calde și război,
Ucid cu dorul care moare,
În dorință și-n noroi...

Mi-a fost dor de fiecare,
Cu un dor ce-n gânduri doare.

Mi-a fost dor să vă aud,
Mi-a fost dor să vă vorbesc,

Mi-a fost dor să vă ucid,
Cu dorul care-n piept îl țin,
În iubire și-n venin,
Tăcut, ascuns sub cer senin.

Pupile-n foc și moarte sumbră,
Să cadă stelele pe noi,
Și din noaptea făr' de umbră,
Să răsară un război.

Un război cu cuget mare,
Un război ce-n gânduri moare,
Pierdut în gânduri vreau să plângă,
Dor și vise să distrugă...

Lună nouă

Gânduri negre intră-n mine,
Ce prind încet culoare.
Am în minte doar morminte,
Și-o dorință arzătoare.

Zbor, și cad mereu răpus,
Gustând din plin țărâna.
Astrul vieții mi-a apus,
Iar în noapte nu e luna.

O voce caldă și suavă,
Îmi răscolește ființa,
Gust din dulcea ei otravă,
Ce-mi alină suferința.

Rămas uitat și trist mereu,
Privind cu dor trecutul,
Ce am fost, nu mai sunt eu,
Dar ce sunt, e absolutul.

Oscilație

Ești cea mai vulpe dintre vulpi
Și cea mai rea din cele rele.
Ești cea mai bună dintre buni
Și cea mai cea din cele cele.

Alter ego

De ce te minți iubind doar vise
Și-n iubire te-adâncești,
Când nu ai parte de premise,
Și știi că doar te amăgești...?!

Reflectivitate

Acum un an, în iarnă plină,
Mi-am deschis iubirea lină.

Te-am privit cu dor din cer,
Convins că îngerii nu pier.

Și ți-am spus că esti frumoasă,
M-am privit prin a ta mască

Și mi-ai spus un mulțumesc...

Trecere

Gălăgie și gândire,
O tăcere fără fire,
O să trec și peste mine,
Nevoind să plâng de bine.

Ce sarcasm! încerc să râd...
Cugetul nu-mi este gând.
Este vis fără iubire,
E o lacrimă-n gândire.

Și ce dulce dor de vise!
Ce durere-n gânduri stinse!
Toate parcă dor în vis,
Totul plânge-n paradis...

Plânge gândul, plânge scrisul,
Plânge neantul și abisul,
Plâng cu dor cerneală-n pagini,
Rând în plâns pătat de lacrimi.

Totul plânge, totul râde,
Totul e scăldat în sânge,
Totul: un tot unitar unit,
Toate trec de tot în timp...

Disprețuire

Iubita mea este o lume ce se-agită;
mereu cu vina rătăcită,
vinde vise-n alte lumi...