Pragmatic, îmi plimb gândul pe culoarul din culise,
Fără multe perspective, ca un deținut în dubii: neg sentințe,
Sparg semințe cu ciocanu în pauza dintre ședințe,
Nu am niciun fel de studii, și-am să mor de malnutriție.
Clar, destinul ăsta-mi place; cu pistol în torpedo,
Și cu cancer la torace, fără pastă în stilou,
Dau cu pace și cu paru, să mă țină lumea minte,
Ca un glonț înfipt în frunte: Dan Spătaru.
Trag fermoarul la cavou, să mă integrez în NATO,
Îmi pun șarpele la gât, și dansez pe masă mambo.
Cafeaua asta e cam tare și mă arde-n felinare,
Când îmi bate luna-n pleoape, într-un bar mizer de noapte.
Sap morminte să plătesc facturi și taxe,
Și trăiesc o viață-n șanț, precum viermele în mango.
N-am conștiință; un dumnezeu la pensie, cu semințe-n buzunar,
Și cu-n abțibild pe braț, ca tatuajele lui Rambo;
