„Cum mulțămesc eu soartei că am scăpat de tine,
Făr-a comite, doamnă, păcatul moștenit.
Azi iarăși mă văd singur și fericit și bine!”
Dar supărat cu gândul că prea mult te-am iubit.
Va trece viața printre noi ca un râu prin două văi,
Și-atunci vom înțelege, doamnă, că iubirea dor înseamnă.
E un dor ce doare tare atunci când nu e înțeles,
Dar ca un vis în toi de noapte, dorul nu e de ales.
Și orice dor încet se stinge, vise multe azi dispar,
Și dispărem și noi din lume, ca un dulce gust amar.
