Lacrimile-s caldarâm,
Calde-n gând,
Cad în rând,
Și viața trece.
Te complaci fără plăcere,
Într-un vis plin de durere,
Și ce doare!
Visele sunt trecătoare ca și hunii,
În urmă mai rămân urlând doar lupii,
Cu o mie de dorințe,
Cu o mie de răni stinse,
Focul arde.
Un ADN din ADN, conștiința trece.
Te complaci în neplăcere ca un prost.
Viața-n flăcări;
Un vis aprins cu dorul stins,
Te lasă rece,
Când în lume lași în urmă numai gene.
Rămas nocturn
Privește stelele...
Ascultă glasul nopții
și îmbrățișează necuprinsul cerului.
Învelește-te cu puful norilor
și trezește-te cu sărutul dimineții.
Eu nu voi mai fi cu tine...
Ascultă glasul nopții
și îmbrățișează necuprinsul cerului.
Învelește-te cu puful norilor
și trezește-te cu sărutul dimineții.
Eu nu voi mai fi cu tine...
Autoportret
Sunt zeu, creat de zei prin foc și fulger,
Menit să cuget și să rumeg orice gând în ritm de tunet.
Microcosmos mi-e conștiința, generându-mi realitatea,
Universul îmi e mintea, iar infinitul jumătatea.
Menit să cuget și să rumeg orice gând în ritm de tunet.
Microcosmos mi-e conștiința, generându-mi realitatea,
Universul îmi e mintea, iar infinitul jumătatea.
Prima și ultima iubire
Am întâlnit odată o fată,
Simpatică și deșteaptă,
Te admir de prima dată
Când te-am văzut.
Nu ți-am spus că te iubesc,
Deși poate îți dorești,
Nu trebuie să mai aștepți;
Îți spun acum.
Ochii tăi frumoși ca luna,
Îi visez de-atunci într-una,
Tu ești singură, doar una;
Ești a mea.
Buzele catifelate,
M-au cucerit în acea noapte,
M-a dat complet pe spate
Privirea ta.
Adorm cu gândul către tine,
Ești departe, dar în fine,
Te iubesc, știi foarte bine,
Iubita mea.
Sărutul tău nu-l pot uita,
Și, crede-mă, nici nu aș vrea
Să te pierd din viața mea,
Pentru că te iubesc.
Îmi place când mă strigi pe nume,
Facem numai lucruri bune,
Nu vreau lacrimi să se-adune,
Chiar nu doresc.
Vreau o fată fericită,
Vreau ca să te simți iubită,
Și o viață împlinită;
Cer senin.
Ne vedem doar pe la bloc,
Ne-nțelegem reciproc,
Inima îmi stă în loc
Când ne-ntâlnim.
Un sărut timid pe față,
O îmbrățișare prietenoasă,
Asta a fost prima dată,
Îți amintești?
Eu nu prea am luat în seamă,
Am crezut că ti-era teamă,
Era frig și era seară,
Dar mă dorești.
Și eu te doresc pe tine,
Știi asta chiar foarte bine,
Vreau să fii mereu cu mine,
Pentru că te iubesc.
Vom trece peste tot și toate,
Nimeni nu ne trage-n spate,
Vom fi ca sarea în bucate;
Gust divin.
Te voi iubi cât voi trăi,
Chiar și-atunci când n-oi mai fi,
Ești aleasa inimii,
Numai tu, să știi.
Simpatică și deșteaptă,
Te admir de prima dată
Când te-am văzut.
Nu ți-am spus că te iubesc,
Deși poate îți dorești,
Nu trebuie să mai aștepți;
Îți spun acum.
Ochii tăi frumoși ca luna,
Îi visez de-atunci într-una,
Tu ești singură, doar una;
Ești a mea.
Buzele catifelate,
M-au cucerit în acea noapte,
M-a dat complet pe spate
Privirea ta.
Adorm cu gândul către tine,
Ești departe, dar în fine,
Te iubesc, știi foarte bine,
Iubita mea.
Sărutul tău nu-l pot uita,
Și, crede-mă, nici nu aș vrea
Să te pierd din viața mea,
Pentru că te iubesc.
Îmi place când mă strigi pe nume,
Facem numai lucruri bune,
Nu vreau lacrimi să se-adune,
Chiar nu doresc.
Vreau o fată fericită,
Vreau ca să te simți iubită,
Și o viață împlinită;
Cer senin.
Ne vedem doar pe la bloc,
Ne-nțelegem reciproc,
Inima îmi stă în loc
Când ne-ntâlnim.
Un sărut timid pe față,
O îmbrățișare prietenoasă,
Asta a fost prima dată,
Îți amintești?
Eu nu prea am luat în seamă,
Am crezut că ti-era teamă,
Era frig și era seară,
Dar mă dorești.
Și eu te doresc pe tine,
Știi asta chiar foarte bine,
Vreau să fii mereu cu mine,
Pentru că te iubesc.
Vom trece peste tot și toate,
Nimeni nu ne trage-n spate,
Vom fi ca sarea în bucate;
Gust divin.
Te voi iubi cât voi trăi,
Chiar și-atunci când n-oi mai fi,
Ești aleasa inimii,
Numai tu, să știi.
Chemare
Vocea ei și azi mă cheamă,
Și-mi șoptește ca să scriu
Dintr-un dor fără de teamă,
Ce mă-ndeamnă-nspre sicriu.
Am pictat tablouri mute,
Am bătut la porți de fier,
Am ascultat cuvinte surde,
Ascunse-n gândul efemer.
Acum iubesc, greșesc și tac,
Te-ascund cu dor în gândul mat,
Să nu te pierd, să nu mă pierzi,
Să nu gândești că nu iubești.
Și-mi șoptește ca să scriu
Dintr-un dor fără de teamă,
Ce mă-ndeamnă-nspre sicriu.
Am pictat tablouri mute,
Am bătut la porți de fier,
Am ascultat cuvinte surde,
Ascunse-n gândul efemer.
Acum iubesc, greșesc și tac,
Te-ascund cu dor în gândul mat,
Să nu te pierd, să nu mă pierzi,
Să nu gândești că nu iubești.
Impact holografic
Ce tăcută... ce gingașă...
Ce frumoasă este ea când mă sărută,
Și-mi șoptește: “Te iubesc!”
Ce gând ceresc... ce mult greșesc...
Apoi ea pleacă,
Ecoul ei și azi răsună în conștiința abandonată,
Ce mă poartă-n alte lumi,
Și-mi adună-n cer încet lacrimile care curg.
Dar ea zâmbește,
Lin pășește spre cuprinsul din poveste;
Îmi citește-n timp ce dorm...
Și mă trezește...
Ce frumoasă este ea când mă sărută,
Și-mi șoptește: “Te iubesc!”
Ce gând ceresc... ce mult greșesc...
Apoi ea pleacă,
Ecoul ei și azi răsună în conștiința abandonată,
Ce mă poartă-n alte lumi,
Și-mi adună-n cer încet lacrimile care curg.
Dar ea zâmbește,
Lin pășește spre cuprinsul din poveste;
Îmi citește-n timp ce dorm...
Și mă trezește...
Mat
Ești iubire fără stele
Pe conștiința bolții mele;
Cânți și trează, și tăcută
În pridvorul minții goale,
În apusuri de chitare,
Și-n iubirea care moare,
Frântă și uitată-n luptă.
Pe conștiința bolții mele;
Cânți și trează, și tăcută
În pridvorul minții goale,
În apusuri de chitare,
Și-n iubirea care moare,
Frântă și uitată-n luptă.
Iubirea ta, iubirea mea
Te iubesc!
Și nu mai vreau să mai greșesc...
Nu mai vreau să mai privesc în lume, când:
Pe tine, ca un rând, te port cu dor în gând râzând.
În iubirea ce o port, în lacrimile ce se storc...
Din privire, din gândire, din iubire...
Mai ții tu minte, dragă, cum te-am cunoscut pe tine?
Într-o clasă aglomerată: mulți copii,
Tu: o simplă fată ce mă soarbe din priviri.
Îți amintești cum, de la școală,
Ca doi elevi nevinovați,
Pășeam spre casă intimidați,
Întrebându-ne ce se întâmplă?
Ce vrea viața să aducă?
Apoi dormeam cu dor îmbrățișați.
Ce distanță-i de la Soare la Pământ?
Ce distanță-i între noi și lacrimile care curg,
Ca un cuvânt după cuvânt?
Și nu mai vreau să mai greșesc...
Nu mai vreau să mai privesc în lume, când:
Pe tine, ca un rând, te port cu dor în gând râzând.
În iubirea ce o port, în lacrimile ce se storc...
Din privire, din gândire, din iubire...
Mai ții tu minte, dragă, cum te-am cunoscut pe tine?
Într-o clasă aglomerată: mulți copii,
Tu: o simplă fată ce mă soarbe din priviri.
Îți amintești cum, de la școală,
Ca doi elevi nevinovați,
Pășeam spre casă intimidați,
Întrebându-ne ce se întâmplă?
Ce vrea viața să aducă?
Apoi dormeam cu dor îmbrățișați.
Ce distanță-i de la Soare la Pământ?
Ce distanță-i între noi și lacrimile care curg,
Ca un cuvânt după cuvânt?
Și noi plecam... Zâmbeam...
Priveam cum lumea se uita la noi ciudat,
Dar adormeam cu gândul dulce,
Visând iubirea ce aduce,
Într-un final, un cer curat.
Acum, am ajuns să te iubesc
Cum n-am iubit o altă fată,
Am ajuns să te iubesc
Cu dorul care-n piept îl cresc,
De fiecare dată când din suflet îți vorbesc.
Ești tot ce am, tot ce-am avut,
Tot ce viața, din iubire, în inimă mi te-a cusut.
Și te port ca o pecete,
În inimă și-n al meu piept,
Și cu dor, cu brațe calde,
Pe tine-acasă te aștept.
Să zburăm spre alte lumi,
Spre vieți nemărginite,
Spre iubiri necontenite...
Ce cuminte!
Ești cu mintea-n alte lumi,
Când zâmbesc și-ți povestesc,
Ce dulce glas, ce gând ceresc,
Ne leagă acum...
Ascultă-mă cum te iubesc,
Nu lua-n seamă când greșesc,
Ci ajută-mă să cresc!
Zâmbește-mi viața din priviri!
Ascunde-mă în aminitiri!
În amintiri cu gândul dulce,
Te iubesc!
Buzele: un trandafir ce șoapte-aduce,
Le doresc!
Șoaptele, ca două vise,
În cuget astăzi le păstrez.
Mă pierd în părul tău, privirea ta,
Glasul tău, iubirea ta.
Cu dorul lin ce-l port în gând,
Cu lacrimile ce le plâng,
Eu te iubesc!
Învelește-mă cu dorul tău,
Cu trupul tău, cu mintea ta,
Iubirea mea!
Când iubesc să fii cu mine,
Când greșesc să fiu cu tine.
Ești tot ce-n suflet astăzi țin,
În iubire, în gând divin.
În dorința ce ne ține,
Vreau să te unești cu mine,
Să fim ca două cobre-ncolăcite.
Cu solzii tăi pe solzii mei,
Iubirea ta, iubirea mea,
Voi fi al tău, vei fi a mea,
Șoptește-mi numai că mă vrei.
Visând iubirea ce aduce,
Într-un final, un cer curat.
Acum, am ajuns să te iubesc
Cum n-am iubit o altă fată,
Am ajuns să te iubesc
Cu dorul care-n piept îl cresc,
De fiecare dată când din suflet îți vorbesc.
Ești tot ce am, tot ce-am avut,
Tot ce viața, din iubire, în inimă mi te-a cusut.
Și te port ca o pecete,
În inimă și-n al meu piept,
Și cu dor, cu brațe calde,
Pe tine-acasă te aștept.
Să zburăm spre alte lumi,
Spre vieți nemărginite,
Spre iubiri necontenite...
Ce cuminte!
Ești cu mintea-n alte lumi,
Când zâmbesc și-ți povestesc,
Ce dulce glas, ce gând ceresc,
Ne leagă acum...
Ascultă-mă cum te iubesc,
Nu lua-n seamă când greșesc,
Ci ajută-mă să cresc!
Zâmbește-mi viața din priviri!
Ascunde-mă în aminitiri!
În amintiri cu gândul dulce,
Te iubesc!
Buzele: un trandafir ce șoapte-aduce,
Le doresc!
Șoaptele, ca două vise,
În cuget astăzi le păstrez.
Mă pierd în părul tău, privirea ta,
Glasul tău, iubirea ta.
Cu dorul lin ce-l port în gând,
Cu lacrimile ce le plâng,
Eu te iubesc!
Învelește-mă cu dorul tău,
Cu trupul tău, cu mintea ta,
Iubirea mea!
Când iubesc să fii cu mine,
Când greșesc să fiu cu tine.
Ești tot ce-n suflet astăzi țin,
În iubire, în gând divin.
În dorința ce ne ține,
Vreau să te unești cu mine,
Să fim ca două cobre-ncolăcite.
Cu solzii tăi pe solzii mei,
Iubirea ta, iubirea mea,
Voi fi al tău, vei fi a mea,
Șoptește-mi numai că mă vrei.
Cu tine
Dorul meu e visul tău,
Cântul tău e visul meu,
Și din dorul făr-de moarte,
Vise dulci ascund în noapte,
Vise dulci și gânduri triste,
Lacrimi calde-n doruri stinse...
Iar iubesc ca un nebun,
Iar nu știu ce să mai spun.
Iar mă pierd în visul tău,
Iar te am în gândul meu.
Și așa aș vrea să mor,
Cu tine-n gând, cu tine-n dor,
Cu dorul tău, cu visul meu,
Cu visul tău, cu dorul meu,
Cu tine-n gând, cu tine-n tot,
Cu tine-n dor aș vrea să mor.
Cântul tău e visul meu,
Și din dorul făr-de moarte,
Vise dulci ascund în noapte,
Vise dulci și gânduri triste,
Lacrimi calde-n doruri stinse...
Iar iubesc ca un nebun,
Iar nu știu ce să mai spun.
Iar mă pierd în visul tău,
Iar te am în gândul meu.
Și așa aș vrea să mor,
Cu tine-n gând, cu tine-n dor,
Cu dorul tău, cu visul meu,
Cu visul tău, cu dorul meu,
Cu tine-n gând, cu tine-n tot,
Cu tine-n dor aș vrea să mor.
Izgonire
Era iarnă, ger cumplit, vânt cu dinți și cer închis. Eram noi, prea obosiți, ce ne-am privit, și ne-am oprit, și mi-ai șoptit: "Nu te mai vreau! Te rog să pleci! Nu mă-nțelegi, nu sunt ea, nu are rost!"
Șoapte reci, lacrimi de dor, toate mor și toate dor. Ce gând color, când credeam că te iubesc, când credeam că mă iubești, când nu-mi doream să mă trezesc, eram un prost; te-am iubit, dar făr-de rost. Și am plecat, și ai plecat, lăsând iubirea să se zbată în al vieții grav păcat. Ce dureros...
Amintire
“Tu nu mă cunoști! Nu sunt eu aceea. Crede-mă, chiar nu sunt ea...” Apoi plângea... “De ce? De ce nu îl pot avea?”, suspinând se întreba... Doamne, și era ea... Singura persoană care chiar mă-nțelegea. Era ea cu-adevărat... Singura persoană pe care o iubeam, și mă iubea... M-a ajutat să cresc, ținându-mă în palma sa. M-a învățat să sper, să cred, să trăiesc fiecare clipă precum ar fi ultima... și trăiam doar pentru ea...
Război
Ucid cu dor din dor ce doare,
Lacrimi calde și război,
Ucid cu dorul care moare,
În dorință și-n noroi...
Mi-a fost dor de fiecare,
Cu un dor ce-n gânduri doare.
Mi-a fost dor să vă aud,
Mi-a fost dor să vă vorbesc,
Mi-a fost dor să vă ucid,
Cu dorul care-n piept îl țin,
În iubire și-n venin,
Tăcut, ascuns sub cer senin.
Pupile-n foc și moarte sumbră,
Să cadă stelele pe noi,
Și din noaptea făr' de umbră,
Să răsară un război.
Un război cu cuget mare,
Un război ce-n gânduri moare,
Pierdut în gânduri vreau să plângă,
Lacrimi calde și război,
Ucid cu dorul care moare,
În dorință și-n noroi...
Mi-a fost dor de fiecare,
Cu un dor ce-n gânduri doare.
Mi-a fost dor să vă aud,
Mi-a fost dor să vă vorbesc,
Mi-a fost dor să vă ucid,
Cu dorul care-n piept îl țin,
În iubire și-n venin,
Tăcut, ascuns sub cer senin.
Pupile-n foc și moarte sumbră,
Să cadă stelele pe noi,
Și din noaptea făr' de umbră,
Să răsară un război.
Un război cu cuget mare,
Un război ce-n gânduri moare,
Pierdut în gânduri vreau să plângă,
Dor și vise să distrugă...
Lună nouă
Gânduri negre intră-n mine,
Ce prind încet culoare.
Am în minte doar morminte,
Și-o dorință arzătoare.
Zbor, și cad mereu răpus,
Gustând din plin țărâna.
Astrul vieții mi-a apus,
Iar în noapte nu e luna.
O voce caldă și suavă,
Îmi răscolește ființa,
Gust din dulcea ei otravă,
Ce-mi alină suferința.
Rămas uitat și trist mereu,
Privind cu dor trecutul,
Ce am fost, nu mai sunt eu,
Dar ce sunt, e absolutul.
Oscilație
Ești cea mai vulpe dintre vulpi
Și cea mai rea din cele rele.
Ești cea mai bună dintre buni
Și cea mai cea din cele cele.
Și cea mai rea din cele rele.
Ești cea mai bună dintre buni
Și cea mai cea din cele cele.
Alter ego
De ce te minți iubind doar vise
Și-n iubire te-adâncești,
Când nu ai parte de premise,
Și știi că doar te amăgești...?!
Și-n iubire te-adâncești,
Când nu ai parte de premise,
Și știi că doar te amăgești...?!
Reflectivitate
Acum un an, în iarnă plină,
Mi-am deschis iubirea lină.
Te-am privit cu dor din cer,
Convins că îngerii nu pier.
Și ți-am spus că esti frumoasă,
M-am privit prin a ta mască
Și mi-ai spus un mulțumesc...
Trecere
Gălăgie și gândire,
O tăcere fără fire,
O să trec și peste mine,
Nevoind să plâng de bine.
Ce sarcasm! încerc să râd...
Cugetul nu-mi este gând.
Este vis fără iubire,
E o lacrimă-n gândire.
Și ce dulce dor de vise!
Ce durere-n gânduri stinse!
Toate parcă dor în vis,
Totul plânge-n paradis...
Plânge gândul, plânge scrisul,
Plânge neantul și abisul,
Plâng cu dor cerneală-n pagini,
Rând în plâns pătat de lacrimi.
Totul plânge, totul râde,
Totul e scăldat în sânge,
Totul: un tot unitar unit,
Toate trec de tot în timp...
O tăcere fără fire,
O să trec și peste mine,
Nevoind să plâng de bine.
Ce sarcasm! încerc să râd...
Cugetul nu-mi este gând.
Este vis fără iubire,
E o lacrimă-n gândire.
Și ce dulce dor de vise!
Ce durere-n gânduri stinse!
Toate parcă dor în vis,
Totul plânge-n paradis...
Plânge gândul, plânge scrisul,
Plânge neantul și abisul,
Plâng cu dor cerneală-n pagini,
Rând în plâns pătat de lacrimi.
Totul plânge, totul râde,
Totul e scăldat în sânge,
Totul: un tot unitar unit,
Toate trec de tot în timp...
Optimism greșit
Își coase inima cu vise... și zâmbește...
Își pune-n cuget dor de tine... și greșește...
Urmele timpului
Când vei învăța iubirea?
Când vei părăsi trecutul?
Când vei accepta conștiința?
Când vei întâlni apusul?
Când vei părăsi trecutul?
Când vei accepta conștiința?
Când vei întâlni apusul?
[...]
Viața ca un râu de sânge...
Când iubirea-i ca o rană
Pironându-ți viața-n ramă...
Atunci vei înțelege oare
Că iubirea nu-i o floare
Și trecutul nu-i o viață,
Și viitorul nu-i speranță?!
[...]
Ascultă vocea care-ți plânge
În conștiința grea ce curge
Ca un râu pierdut în viață,
Ca o moarte în speranță...
Ascultă și vei înțelege,
Nu-ți ignora conștiința rece!
Fii stăpân pe vorbe seci!
Ascultă-te... și înțelegi...
În conștiința grea ce curge
Ca un râu pierdut în viață,
Ca o moarte în speranță...
Nu-ți ignora conștiința rece!
Fii stăpân pe vorbe seci!
Ascultă-te... și înțelegi...
Lacrima conștiinței
Gust iubire, plâng speranță,
Mă dizolv în suferință...
Cugetul îmi este-o coasă,
Ce-mi taie aprig din credință...
Mă dizolv în suferință...
Cugetul îmi este-o coasă,
Ce-mi taie aprig din credință...
Rană caldă, vis sub pleoape,
Îmi clădesc iubirea-n astre...
Gând pierdut în neguri cade,
Plâns și dor; durere-n șoapte...
Îmi clădesc iubirea-n astre...
Gând pierdut în neguri cade,
Plâns și dor; durere-n șoapte...
Cântă-mi vise!
Vise lungi și gânduri triste,
Urmașii mei să-ntrebe "cine?",
Căci, din mormânt, cu mare cinste
Nu voi întreba de tine...
M-ascund în glasul meu râzând,
M-ascund în nebunie,
Plângând, țipând și lacrimi curg,
Și gândul tot la tine...
Vis frumos -- freamăt de noapte,
Ce-mi cere-n sânge să las toate.
Vis frumos -- o grea tăcere,
Ce-mi cerne-n cuget doar durere.
[...]
Hai, iubito, cântă-mi iarăși,
Vreau cu tine să adorm,
Cântă-mi doine de iubire,
Cântă-mi doine de amor.
Cântă-mi dulce-n marș funebru,
Cântă-mi până mă topesc,
Dulce-i lacrima ce-mi curge,
Dulce-i glasul tău ceresc.
Cântă-mi dulce ființă blândă,
Cântă-mi tare și încet,
În cuget vocea-ți să-mi pătrundă,
Cu tonul mort și ritmul lent.
Cântă-mi dulce până mor,
Cântă-mi raze de iubire,
Să dansăm, în nopți color,
Vals turbat prin cimitire.
Pianul plânge doine triste,
Iubita ca-ntr-un vis zâmbește,
Glasul ei prin mii de vise,
Cugetul îmi răscolește.
[...]
Mai cântă-mi dulce, draga mea,
Mai spune-mi iarăși șoapte,
Mai luminează-mi noaptea grea,
Frumoasa-mi stea în miez de noapte.
Mai ascultă-mi iarăși glasul,
Mai zâmbește-mi cum zâmbeai,
Împletește-mi iarăși pasul,
Sărută-mă în seri de mai.
Odiseea viselor
Tăcut, timid, cărunt și trist,
Având un singur țel de-atins, de-a-și trăi viața ca un vis.
Pășind tăcut prin holul lung, copleșit de gânduri,
Se-așează-n în gura sobei blând, citindu-și viața printre rânduri.
Cu fiecare ceas trecut, se apropie lin de moarte,
Natura însă-i mai adaugă o pagină la carte.
O faptură nouă îi e mintea, conturând al vieții vis,
Micro-cosmos îi e conștiința ce-a generat un paradis.
Un glas blând, suav, plăcut, în minte se formează
Punând accent pe Univers și ce-nseamnă o viață-ntreagă...
Mi-a explicat secretul iubirii,
Frica, dreptatea și taina gândirii,
Vidul și timpul,
Tatăl și fiul, nimicul și infinitul,
Evoluția vieții, conceptul realității, viața ce o dețin.
Mi-a spus că toate le voi considera vise în clipa când voi muri.
Nu l-am crezut.
Mi-am întors capul tăcut, cugetând adânc la adevărul neprevăzut.
Îmi era teamă.
Doream să plec, dar aud vocea lui calmă cum pe nume mă cheamă.
Subconștientul a cedat!
"De ce mi-ai spus aceste lucruri?", l-am întrebat.
Nu mi-a răspuns!
M-a privit blând și cu un surâs a pornit la drum.
Eram trist!
Miliarde de ani mascați prin realitatea unui vis,
Fără vreun motiv pentru care exist,
Fără niciun iad sau paradis.
Știa ce gândesc.
Mi-a întins o carte și m-a-ndemnat să o citesc.
Fără ezitare,
Cu ochii în lacrimi, am citit de la prefață până la ultima foaie.
M-am îngrozit!
Cartea era plină de răspunsuri la care nimeni nu s-ar fi gândit,
Ecuații și pilde explicate pe larg în miliarde de cuvinte,
Negând profeții și basme ale cărții sfinte care credeam că nu minte,
Spulberând concepții, teologii și credințe deșarte,
Îndreptându-mi gândirea spre sisteme solare din galaxii distante,
Întâlnind forme de viață neimaginate.
Astre formate din bor, neon si diamante...
Lumi de aur,
Regi încununați cu frunze de laur,
Învăluit în infinit, am urmărit complet uimit
Procesul atomic generator al energiei solare în vid,
Apoi n-am mai întrebat nimic, plecasem capul umilit,
Ștergându-mi lacrimile de pe chip, gândindu-mă cât sunt de mic...
După un moment scurt, apar brusc într-un loc bizar necunoscut,
Cuprins de un întuneric total brut, în compania unui sunet înfiorător acut.
Cutremure și lavă!
Sunt atras în infern în timp ce vârteje magnetice stârnesc în mine groază.
[...]
Tresar brusc din visul greu, privind speriat în jur,
Eram purtat fără voință pe un fluviu de mercur.
Ajuns pe mal într-un final, îmi trag cu greu suflarea,
Acest pământ e de metal, ce-mi face grea cărarea.
Doi aștrii văd pe cer ce-mi luminează fața,
Evaporând seva din mine, vrând să-mi ieie viața.
Mă târăsc prin spini de fier ce-mi crestează pielea,
Iar aerul ce îl inspir e mai amar ca fierea.
Lipsit de vlagă și puteri, cedez a-nainta
Și cad răpus în praful greu ce-mi curmă suferința.
Având un singur țel de-atins, de-a-și trăi viața ca un vis.
Pășind tăcut prin holul lung, copleșit de gânduri,
Se-așează-n în gura sobei blând, citindu-și viața printre rânduri.
Cu fiecare ceas trecut, se apropie lin de moarte,
Natura însă-i mai adaugă o pagină la carte.
În timpul scurt ce-a mai rămas, cade-n meditare,
Iar subconștientul său tăcut, deschise-o nouă cale.
Iar subconștientul său tăcut, deschise-o nouă cale.
O faptură nouă îi e mintea, conturând al vieții vis,
Micro-cosmos îi e conștiința ce-a generat un paradis.
Un glas blând, suav, plăcut, în minte se formează
Punând accent pe Univers și ce-nseamnă o viață-ntreagă...
[...]
Mi-a explicat secretul iubirii,
Frica, dreptatea și taina gândirii,
Vidul și timpul,
Tatăl și fiul, nimicul și infinitul,
Evoluția vieții, conceptul realității, viața ce o dețin.
Mi-a spus că toate le voi considera vise în clipa când voi muri.
Nu l-am crezut.
Mi-am întors capul tăcut, cugetând adânc la adevărul neprevăzut.
Îmi era teamă.
Doream să plec, dar aud vocea lui calmă cum pe nume mă cheamă.
Subconștientul a cedat!
"De ce mi-ai spus aceste lucruri?", l-am întrebat.
Nu mi-a răspuns!
M-a privit blând și cu un surâs a pornit la drum.
Eram trist!
Miliarde de ani mascați prin realitatea unui vis,
Fără vreun motiv pentru care exist,
Fără niciun iad sau paradis.
Știa ce gândesc.
Mi-a întins o carte și m-a-ndemnat să o citesc.
Fără ezitare,
Cu ochii în lacrimi, am citit de la prefață până la ultima foaie.
M-am îngrozit!
Cartea era plină de răspunsuri la care nimeni nu s-ar fi gândit,
Ecuații și pilde explicate pe larg în miliarde de cuvinte,
Negând profeții și basme ale cărții sfinte care credeam că nu minte,
Spulberând concepții, teologii și credințe deșarte,
Îndreptându-mi gândirea spre sisteme solare din galaxii distante,
Întâlnind forme de viață neimaginate.
Astre formate din bor, neon si diamante...
Lumi de aur,
Regi încununați cu frunze de laur,
Învăluit în infinit, am urmărit complet uimit
Procesul atomic generator al energiei solare în vid,
Apoi n-am mai întrebat nimic, plecasem capul umilit,
Ștergându-mi lacrimile de pe chip, gândindu-mă cât sunt de mic...
După un moment scurt, apar brusc într-un loc bizar necunoscut,
Cuprins de un întuneric total brut, în compania unui sunet înfiorător acut.
Cutremure și lavă!
Sunt atras în infern în timp ce vârteje magnetice stârnesc în mine groază.
[...]
Tresar brusc din visul greu, privind speriat în jur,
Eram purtat fără voință pe un fluviu de mercur.
Ajuns pe mal într-un final, îmi trag cu greu suflarea,
Acest pământ e de metal, ce-mi face grea cărarea.
Doi aștrii văd pe cer ce-mi luminează fața,
Evaporând seva din mine, vrând să-mi ieie viața.
Mă târăsc prin spini de fier ce-mi crestează pielea,
Iar aerul ce îl inspir e mai amar ca fierea.
Lipsit de vlagă și puteri, cedez a-nainta
Și cad răpus în praful greu ce-mi curmă suferința.
[...]
Dorința existenței
Sunt soldatul care cade în războiul terminat,
Sunt luptătorul care moare din duelul câștigat,
Sunt colbul din conștiința pură,
Sunt iubire, sunt făptură,
Sunt ce n-am vrut să fiu,
Sunt al vostru fiu...
Sunt plăpând și sunt rănit,
Sunt un vis pierdut în timp,
Sunt o lacrimă pe-un chip,
Sunt o rană-nsângerată,
Sunt o durere nealinată,
Sunt ecoul din iubire,
Sunt a vieții fericire,
Sunt răpus, sunt alintat,
Sunt un cuget grav pătat,
Sunt plictisit de tot și toate,
Vreau credință-n libertate,
Vreau iubire-n siguranță,
Vreau să nu trăiesc în ceață,
Vreau să cred că pot spera,
Vreau ca tu să fi a mea,
Vreau să încetez să fiu,
Vreau să nu mai fiu un fiu,
Vreau cu tine tot acum,
Vreau să nu mai fiu nebun,
Vreau să cred că pot visa,
Vreau să cred în șansa mea,
Vreau câte puțin din toate,
Vreau iubire-n miez de noapte,
Vreau să cred că pot miza,
Vreau să fii mereu a mea,
Vreau să mă trezesc din viață,
Vreau să văd o dimineață...
Vreau să am un loc sub soare,
Vreau să pot privi în zare...
Vreau, și doare...
Sunt luptătorul care moare din duelul câștigat,
Sunt colbul din conștiința pură,
Sunt iubire, sunt făptură,
Sunt ce n-am vrut să fiu,
Sunt al vostru fiu...
Sunt plăpând și sunt rănit,
Sunt un vis pierdut în timp,
Sunt o lacrimă pe-un chip,
Sunt o rană-nsângerată,
Sunt o durere nealinată,
Sunt ecoul din iubire,
Sunt a vieții fericire,
Sunt răpus, sunt alintat,
Sunt un cuget grav pătat,
Sunt plictisit de tot și toate,
Vreau credință-n libertate,
Vreau iubire-n siguranță,
Vreau să nu trăiesc în ceață,
Vreau să cred că pot spera,
Vreau ca tu să fi a mea,
Vreau să încetez să fiu,
Vreau să nu mai fiu un fiu,
Vreau cu tine tot acum,
Vreau să nu mai fiu nebun,
Vreau să cred că pot visa,
Vreau să cred în șansa mea,
Vreau câte puțin din toate,
Vreau iubire-n miez de noapte,
Vreau să cred că pot miza,
Vreau să fii mereu a mea,
Vreau să mă trezesc din viață,
Vreau să văd o dimineață...
Vreau să am un loc sub soare,
Vreau să pot privi în zare...
Vreau, și doare...
Tranziție
„Cum mulțămesc eu soartei că am scăpat de tine,
Făr-a comite, doamnă, păcatul moștenit.
Azi iarăși mă văd singur și fericit și bine!”
Dar supărat cu gândul că prea mult te-am iubit.
Va trece viața printre noi ca un râu prin două văi,
Și-atunci vom înțelege, doamnă, că iubirea dor înseamnă.
E un dor ce doare tare atunci când nu e înțeles,
Dar ca un vis în toi de noapte, dorul nu e de ales.
Și orice dor încet se stinge, vise multe azi dispar,
Și dispărem și noi din lume, ca un dulce gust amar.
Făr-a comite, doamnă, păcatul moștenit.
Azi iarăși mă văd singur și fericit și bine!”
Dar supărat cu gândul că prea mult te-am iubit.
Va trece viața printre noi ca un râu prin două văi,
Și-atunci vom înțelege, doamnă, că iubirea dor înseamnă.
E un dor ce doare tare atunci când nu e înțeles,
Dar ca un vis în toi de noapte, dorul nu e de ales.
Și orice dor încet se stinge, vise multe azi dispar,
Și dispărem și noi din lume, ca un dulce gust amar.
Gustul tău
Gustul tău, iubirea noastră,
Chestii simple din trecut...
Îmi amintesc, privind prin viață,
La tot ce am și ce-am avut...
Gust de dor, de dor de zbor,
De iubirea ce-o iubeam,
Gust de tine, de amor,
De clipele când ne zâmbeam...
Gust pustiu, secat de sete,
Gustul ultimului drum,
Gustul gol al vieții noastre,
Gust cu dor, îl gust acum...
Chestii simple din trecut...
Îmi amintesc, privind prin viață,
La tot ce am și ce-am avut...
Gust de dor, de dor de zbor,
De iubirea ce-o iubeam,
Gust de tine, de amor,
De clipele când ne zâmbeam...
Gust pustiu, secat de sete,
Gustul ultimului drum,
Gustul gol al vieții noastre,
Gust cu dor, îl gust acum...
Iubire din poveste
Cu dor din cer, demult am scris, o poveste ca un vis, o dorință-n gând deschis; o iubire fără nume, un gând pierdut în astă lume... Însă timpul, domn distins, trezindu-mă ușor din vis, cu glasul său aproape stins, mi-a zis: „Privește!”, „Fii puternic și iubește! Chipul ei azi îți zâmbește.„
Și-am privit-o, și-am zâmbit, păsind spre ea neliniștit, neștiind ce aveam să-i zic, am prins-o-n brațe și-am rostit: „Să nu mă lași! Avem iubire-n ochii lași...”, și stând așa îmbrățișați, cu glasul ca un îngeraș, ea mi-a șoptit: „N-am să te las!”,
„Ești tot ce-n viață îmi doresc...
În iubire și în gând
În lacrimi care curg râzând...
Eu te iubesc!”
[...]
„Ești gândul meu cu tot ce pot,
Cu tot și toate-n gând te port!”
...și tremurând ușor, privind în ochii ei cu dor...
„Cu dorul ce-l avem în piept,
Cu visele ce nu se pierd”
...i-am spus ușor...
„Cu tot și toate te iubesc,
Cu tot și toate mă iubești,
În suflet vreau să te păstrez,
În cuget și în dor când plec”
...și continuam s-o strâng la piept...
E-atât de simplă și de dulce; duce eleganța-n cuget, duce dulcele-n cuvânt, din dorul vieții-n gândul sfânt, „Iubesc ce cred și cred ce sunt”, îmi spuse blând...
Și de-atunci o port în gând, în vise și în dor când plâng... numai pe ea... Cu gând deschis, cu dor aprins, cu brațe calde-n gând și-n vis, e numai ea... iubirea mea.
Și o iubesc... cum n-am iubit vreodată altă fată...
O strâng la piept cu dor ceresc, o țin aproape și-i vorbesc
Atât cât inima în piept are să-mi mai bată...
Și-am privit-o, și-am zâmbit, păsind spre ea neliniștit, neștiind ce aveam să-i zic, am prins-o-n brațe și-am rostit: „Să nu mă lași! Avem iubire-n ochii lași...”, și stând așa îmbrățișați, cu glasul ca un îngeraș, ea mi-a șoptit: „N-am să te las!”,
„Ești tot ce-n viață îmi doresc...
În iubire și în gând
În lacrimi care curg râzând...
Eu te iubesc!”
[...]
„Ești gândul meu cu tot ce pot,
Cu tot și toate-n gând te port!”
...și tremurând ușor, privind în ochii ei cu dor...
„Cu dorul ce-l avem în piept,
Cu visele ce nu se pierd”
...i-am spus ușor...
„Cu tot și toate te iubesc,
Cu tot și toate mă iubești,
În suflet vreau să te păstrez,
În cuget și în dor când plec”
...și continuam s-o strâng la piept...
E-atât de simplă și de dulce; duce eleganța-n cuget, duce dulcele-n cuvânt, din dorul vieții-n gândul sfânt, „Iubesc ce cred și cred ce sunt”, îmi spuse blând...
Și de-atunci o port în gând, în vise și în dor când plâng... numai pe ea... Cu gând deschis, cu dor aprins, cu brațe calde-n gând și-n vis, e numai ea... iubirea mea.
Și o iubesc... cum n-am iubit vreodată altă fată...
O strâng la piept cu dor ceresc, o țin aproape și-i vorbesc
Atât cât inima în piept are să-mi mai bată...
Te iubesc!
Dorul doare
Dor și patimi,
Dorm cu lacrimi,
Dorm cu tine în suspine,
Dormi în mine, în iubire,
În conștiință și-n gândire.
În tot ce am, în tot ce sunt,
În tot ce-am fost, în tot ce ești,
În lacrimi pe care nu le ștergi,
În vise și în dor când pleci.
Dorm cu lacrimi,
Dorm cu tine în suspine,
Dormi în mine, în iubire,
În conștiință și-n gândire.
În tot ce am, în tot ce sunt,
În tot ce-am fost, în tot ce ești,
În lacrimi pe care nu le ștergi,
În vise și în dor când pleci.
Sunt doar un om
...și am numai o viață pe care o mor în fiecare zi câte puțin, cu fiecare zi ce trece din ce în ce mai mult.
...și trăiesc prezentul mai mult decât orice pentru că trecutul l-am trăit, iar viitorul va urma să îl trăiesc.
...și nu am găsit niciun sens în această viață, dar chiar și lipsită de sens, am învățat să o savurez până la ultima linguriță, și e dulce.
...și într-un final voi muri și nimic nu va conta din tot ceea ce am fost, ce am făcut sau ce n-am făcut.
...și mă simt bine.
Rememorare
Ea plângea cum n-a mai plâns,
M-a prins în brațe și mi-a spus:
"Să nu iubești cum te-am iubit!"
"Să nu greșești cum am greșit!"
"Să nu mă uiți din al tău gând!"
"Să fii cu mine-n dor când plâng!"
[...]
Suspin și azi de dorul ei arzând,
ce încă bate-n piept, și doare
când mi-o amintesc plângând...
Și-ncerc să-i scriu o poezie,
Înc-un vers, o amintire,
Fragmente rupte din iubire...
dar e târziu...
Și nu se-ntoarce căci mi-a spus,
Că până-n drumul spre apus,
Mă poartă-n minte și în dor
cu capul sus...
M-a prins în brațe și mi-a spus:
"Să nu iubești cum te-am iubit!"
"Să nu greșești cum am greșit!"
"Să nu mă uiți din al tău gând!"
"Să fii cu mine-n dor când plâng!"
Și-am privit-o lăcrimând,
Gingaș, ștergându-i chipul blând,
M-a prins de mână tremurând,
Prin lacrimi calde-ncet spunând:
"Eu plec acum, dar ține minte:"
"Cu orice gând și orice dor"
"Cu vise care astăzi mor"
"Cu lacrimile care dor"
"Te port în minte"
Gingaș, ștergându-i chipul blând,
M-a prins de mână tremurând,
Prin lacrimi calde-ncet spunând:
"Eu plec acum, dar ține minte:"
"Cu orice gând și orice dor"
"Cu vise care astăzi mor"
"Cu lacrimile care dor"
"Te port în minte"
[...]
Suspin și azi de dorul ei arzând,
ce încă bate-n piept, și doare
când mi-o amintesc plângând...
Și-ncerc să-i scriu o poezie,
Înc-un vers, o amintire,
Fragmente rupte din iubire...
dar e târziu...
Și nu se-ntoarce căci mi-a spus,
Că până-n drumul spre apus,
Mă poartă-n minte și în dor
cu capul sus...
Postmeditare
Mă iubești doar în cuvinte,
şi mă doare, ține minte!
Mă înveţi să lupt, să sper,
tu, soldat cu zeci de flinte,
zaci în mine, n-am scăpare...
Trecem amândoi prin viaţă,
ne gustăm din sevă spinii,
plânge roua-n miez de noapte,
se usucă trandafirii...
Vai, ce dulce nepăsare,
îmi croiesc manta din vise,
mai am un strop de siguranţă,
cât mai sunt porţile-nchise.
Ai plecat, ai luat cu tine
tot ce-n viaţă mi-am dorit.
De la unica speranţă,
la tot ce noi am construit.
şi mă doare, ține minte!
Mă înveţi să lupt, să sper,
tu, soldat cu zeci de flinte,
zaci în mine, n-am scăpare...
Trecem amândoi prin viaţă,
ne gustăm din sevă spinii,
plânge roua-n miez de noapte,
se usucă trandafirii...
Vai, ce dulce nepăsare,
îmi croiesc manta din vise,
mai am un strop de siguranţă,
cât mai sunt porţile-nchise.
Ai plecat, ai luat cu tine
tot ce-n viaţă mi-am dorit.
De la unica speranţă,
la tot ce noi am construit.
Surditate
Din sfera viselor semețe,
Strigă glasul adormit;
Acel glas firav din cete,
Ce nimeni nu l-a auzit.
Cel din gheara rece-a morții,
Din infernul sumbrei seri,
Din locul unde dorm poeții,
Din locul fără primăveri.
Strig tăcut ca valul mării,
Strig tăcut să nu-i rănesc,
Strig mai cald decât toți sorii,
Strig și plâng, și mă trezesc.
Strigă glasul adormit;
Acel glas firav din cete,
Ce nimeni nu l-a auzit.
Cel din gheara rece-a morții,
Din infernul sumbrei seri,
Din locul unde dorm poeții,
Din locul fără primăveri.
Strig tăcut ca valul mării,
Strig tăcut să nu-i rănesc,
Strig mai cald decât toți sorii,
Strig și plâng, și mă trezesc.
Detașare
Curg pastele și plâng raze din țesutul sidefiu,
Învăluit de umbra-mi albă și uitat de propriu-mi fiu,
Transparent precum un suflu și ușor precum un fulg,
Părăsindu-mi absolutul, mă-ndrept lin înspre amurg.
Învăluit de umbra-mi albă și uitat de propriu-mi fiu,
Transparent precum un suflu și ușor precum un fulg,
Părăsindu-mi absolutul, mă-ndrept lin înspre amurg.
Cer senin
Cer și plec, cuget încet
cu cerul cert din cearta
cerului ce ceartă, cer pedeapsă;
cer război azi peste noi.
Un cer prea plin, incert, cer lin
o pedeapsă, o iubire ce apasă,
un război cu cuget mare,
cer răbdare, foc și smoală;
cer cer tare ce apasă
pe cordina cervicală.
Cert din cer, încerc să zbier,
certitudine incertă,
cel ce ceartă azi în cerc,
în certul cerului incert,
cer răbdare-ncet și plec...
cu cerul cert din cearta
cerului ce ceartă, cer pedeapsă;
cer război azi peste noi.
Un cer prea plin, incert, cer lin
o pedeapsă, o iubire ce apasă,
un război cu cuget mare,
cer răbdare, foc și smoală;
cer cer tare ce apasă
pe cordina cervicală.
Cert din cer, încerc să zbier,
certitudine incertă,
cel ce ceartă azi în cerc,
în certul cerului incert,
cer răbdare-ncet și plec...
Dorm, și doare
Dormind dorind dorință-n vise,
Dorul dorurilor doare,
Din dorință și ardoare,
Dorm și dor doruri închise.
Dor de oameni și splendoare,
Dor de dorul dorurilor scrise.
Dorm cu tine dor, și doare;
Dorm cu tine-n lacrimi stinse.
Dorm, și doare...
Dorul dorurilor doare,
Din dorință și ardoare,
Dorm și dor doruri închise.
Dor de oameni și splendoare,
Dor de dorul dorurilor scrise.
Dorm cu tine dor, și doare;
Dorm cu tine-n lacrimi stinse.
Dorm, și doare...
Acalmie
O fetiță se îneacă... un strigăt... o durere...
Vreau tăcere. Vreau să dorm. Vreau să mor.
Și sunetele pleacă, rămas tăcut cu foaia albă,
Vărs cerneala pe covor... Vreau să mor.
Să cânt din harpă... ce fior...
Vreau tăcere. Vreau să dorm. Vreau să mor.
Și sunetele pleacă, rămas tăcut cu foaia albă,
Vărs cerneala pe covor... Vreau să mor.
Să cânt din harpă... ce fior...
Stingere
Un cadavru rece greu atârnă într-o sârmă ruginită,
Inima, ca prinsă-n cuie, zace-n pieptu-i răstignită,
Inima, ca prinsă-n cuie, zace-n pieptu-i răstignită,
Vampiri cleioși, setoși de sânge,
Lipăind hapsâni negrul sânge care plânge,
Ce lent se scurge... Ce frumos... Ce dureros...
Precum o măsea scrâșnită sau o lamă-n palmă-nchisă,
Într-un surd ecou nocturn, zace a mea iubire stinsă...
Repugnare
Ochi albi, priviri cusute,
Un râs sacadat,
O fată... un chip frumos,
O alarmă ce sună prea devreme,
Un sărut...
Un copil ce plânge cu sânge,
O bătrână ce cade pe-asfalt...
O fată... un chip frumos,
Un tip legat de glezne,
Fum și-o foaie ruptă,
Un suflu greu, murdar.
O alarmă ce sună prea devreme,
Un ticăit constant,
Un copil ce târăște
un câine mort pe trotuar.
Un sunet static...
Curent întrerupt...
Un paianjen derutat,
Un bec spânzurat de-un cablu,
Un surd mieunat...
Un surd mieunat...
Un gândac își face loc în gura
unei fetițe ce doarme-nfundat.
Un sărut...
O atingere tandră pe sâni,
O lamă care taie,
Un burghiu găurește un cap.
Un chip tăiat.
Mâini tremurânde ce pansează o rană,
Cioburi mestecate,
sânge scuipat...
Zâmbetul ei
→ ea zâmbește-un dor de toamnă,
dor de mamă ce te leagă-n vise dulci,
când vrei să fugi, ea te oprește,
îți prinde inima în brațe și-ți șoptește:
vreau să stai cu mine-n rai, la o vorbă,
o poveste, un dor nebun cu mii de fețe,
și cartofi din-ăia pai...
apoi dispare, pierdut cu ochii înspre mare,
începi s-o cauți, să o strigi,
să-i prinzi numele de mână,
să pășiți tăcuți spre lună,
și-n iubire s-o cuprinzi.
→ să fiți una cu pământul,
două mâini în alte mâini,
împărțind în trei sărutul.
un sărut cu gust de mare,
gust de mare dor, și sare
înspre tine ca o fiară,
devorându-ți absolutul.
vai, trecutul, trec ca lutul,
de îți trece iar prin față și-ți zâmbește,
nu te teme, ci sărută-i cald viitorul
în viile de unde-i dorul
ce te duce-n alte lumi,
și adună-n cer încet
visele pe 'nalte culmi.
→ și ea zâmbește,
lin pășește spre cuprinsul din poveste,
îmi citește-n timp ce dorm...
și mă trezește...
Imperativ
Ia-mă pe mine în brațele tale,
Ia-mă cu tine în visele goale,
Iarna și vara cuprinse de moarte,
Iar n-am cuvinte când cuget departe,
Să-ți spun ce gândesc,
Să-ți spun ce iubesc.
Ia-mă și fugi,
Ia-te și fugi,
Ascunde-mă-n vise,
Amintește-mă-n rugi,
Veninul stoarce frunți,
Zenit divin ce-ascuți,
Ascuns adânc în munți,
Zadarnică-ncercare,
Încearcă să mă uiți,
Privește-mă și fugi,
Nu uita să lupti,
Nu uita să uiți,
Uită ce asculți.
Rămâi uitată-n mulți!
Ia-mă cu tine în visele goale,
Iarna și vara cuprinse de moarte,
Iar n-am cuvinte când cuget departe,
Să-ți spun ce gândesc,
Să-ți spun ce iubesc.
Ia-mă și fugi,
Ia-te și fugi,
Ascunde-mă-n vise,
Amintește-mă-n rugi,
Veninul stoarce frunți,
Zenit divin ce-ascuți,
Ascuns adânc în munți,
Zadarnică-ncercare,
Încearcă să mă uiți,
Privește-mă și fugi,
Nu uita să lupti,
Nu uita să uiți,
Uită ce asculți.
Rămâi uitată-n mulți!
Șoaptele conștiinței
Ești ce crezi și crezi ce ești, îmi spuse blând.
Și cu pași mărunți, plângând, ea pornește spre mormânt.
Cu conștiința clătinată, cu privirea-ntunecată,
îmi șoptește îndurerată: sunt o fată...
îmi șoptește îndurerată: sunt o fată...
Un simplu gând în conștiința veșnic vie.
În iubire și-n cuvânt, sunt ce sunt.
În iubire și-n cuvânt, sunt ce sunt.
Iubesc ce cred și cred ce sunt, dragul meu.
Sunt iubire care cade din durere-n vise calde,
din conștiința care moare, plec plângând, un simplu gând...
Era ea
Cum era, nu mai e alta...
Îmi picta tablou din vise,
Punea sare-n răni deschise.
Mă pierdea în dor și patimi,
Îmi făcea contur din lacrimi
Și-mi spunea că iubea arta.
Povestea ei
E simplă... Zâmbește firav și pășește apăsat; lasă urme... Nu toți cei care au privit-o au remarcat acel zâmbet delicat.
Inima ei? Păi ce să vă spun...? Are vise mari... Ea nu-și soarbe dimineața din cafeauă și tutun!
E un nestemat curat... strălucind iubire în lumina unui dulce soare cald... E pace, dragoste, curaj... scăldată-n linii fine de un sidefiu machiaj...
Ea nu are teamă de eșec; își mizează fiecare șansă... și câștigă! Nu e interesată de făți-frumoși cu stele-n piept! E rațiunea-ntruchipată într-un chip drăguț de fată...
Ochi verzi... mari... sclipind iubire-n nuanțe tari... Buze fine, ruj deschis... șoapte mici... brațe calde ce le simți... târziu... E speranță din iubire cu rațiune și cuvânt... Simplu gând... Nu am cuvinte ca să vă descriu... ce dulce e... Duce dulcele-n conștiință... E un dulce atât de dulce, ce-l găsești numai la ea... Este cea mai dulce ființă... Este ea...
Un îngeraș... Se trezește blând, inspiră și pornește prin oraș. Parcul gol, alei cu dor se pierd pe rând sub ai săi pași... Noapte lungă... fură vise... Ce premise?! "Vreau să zbor..." spuse ușor privind în gol... "Vreau să zbor! M-am săturat de acest dor... de postura mea de om. De când eram mică îmi doream să pășesc cu dor prin galaxii... sistem deschis... dulce vers... Stelele, gingașe flori, împletite în spirale într-un elegant decor... Ce univers! Plutesc senin prin pieptul său, și ceru-i blând; niciun demers..." gândea ușor...
Mereu cu mintea-n alte lumi, rătăcită în decor... Ea nu-și întoarce capul când o strigi. E prea ocupată să-și găsească timp. E pierdută-n gânduri mari; nu are timp nici de iubit... E un firav și angelic tandru chip...
Are degetele mici... gând deschis. Își cântă dorul din peniță, și-i târziu... Cântul ei îți cântă-n gânduri, și-ți dorești să fie-aici... Și o strigi... și nu-ți răspunde... te apropii și-o săruți. Ea-și-ntoarce lin privirea și-ți șoptește: "Vreau să scriu! E târziu... dar vreau să scriu...". Și pictează cu penița până-n zori... doar culori... gingaș își strânge-n dinți conștiința, picurând doar nestemate gânduri... și tu dormi...
E tăcută... Ce curaj... să taci, zâmbind îmbrățisându-ți teama ce te scuipă pe obraji. Ce curaj...
Nu e nimeni să audă când doru-i plânge din condei... doar lacrimi de cerneală neagră ce se scurg în picuri grei... Și oftează... "E prea târziu... Pentru cine scriu acum?" își spune-n sine, se ridică și pășește spre sicriu... "Vai, ce drum... Din lacrimile tinereții mele, doar am scris... Iubirea falnicelor stele... Vai ce vis... Acum plec... Las în urmă un mormânt cu dorințele din piept... și acest cânt."
Se-nvelește-n aripi albe; nu se vrea acum privită... e ostenită... de durere și de chin... glasul ei: un cald suspin... drumul său o cale lungă și-nbibată de venin... Ce corp divin!... Își ia zborul către stele, către cerul cristalin...
Și eu stam și o priveam cu pieptul plin... de iubire și durere... de tristețe și suspin... Din iubire, ca o floare, aripi albe se deschid... Secat de glas, bătăi în pași... zbor și strig, și-n brațe cu un dor nespus o prind... și-i zic: "Să nu mă lași! Am iubire-n ochii lași... și credință, și voință..." și zburăm îmbrățișați... Doi îngerași... Sori mărunți... cer color, aripi de dor... și nori căzuți... zburăm ușor...
Inima ei? Păi ce să vă spun...? Are vise mari... Ea nu-și soarbe dimineața din cafeauă și tutun!
E un nestemat curat... strălucind iubire în lumina unui dulce soare cald... E pace, dragoste, curaj... scăldată-n linii fine de un sidefiu machiaj...
Ea nu are teamă de eșec; își mizează fiecare șansă... și câștigă! Nu e interesată de făți-frumoși cu stele-n piept! E rațiunea-ntruchipată într-un chip drăguț de fată...
Ochi verzi... mari... sclipind iubire-n nuanțe tari... Buze fine, ruj deschis... șoapte mici... brațe calde ce le simți... târziu... E speranță din iubire cu rațiune și cuvânt... Simplu gând... Nu am cuvinte ca să vă descriu... ce dulce e... Duce dulcele-n conștiință... E un dulce atât de dulce, ce-l găsești numai la ea... Este cea mai dulce ființă... Este ea...
Un îngeraș... Se trezește blând, inspiră și pornește prin oraș. Parcul gol, alei cu dor se pierd pe rând sub ai săi pași... Noapte lungă... fură vise... Ce premise?! "Vreau să zbor..." spuse ușor privind în gol... "Vreau să zbor! M-am săturat de acest dor... de postura mea de om. De când eram mică îmi doream să pășesc cu dor prin galaxii... sistem deschis... dulce vers... Stelele, gingașe flori, împletite în spirale într-un elegant decor... Ce univers! Plutesc senin prin pieptul său, și ceru-i blând; niciun demers..." gândea ușor...
Mereu cu mintea-n alte lumi, rătăcită în decor... Ea nu-și întoarce capul când o strigi. E prea ocupată să-și găsească timp. E pierdută-n gânduri mari; nu are timp nici de iubit... E un firav și angelic tandru chip...
Are degetele mici... gând deschis. Își cântă dorul din peniță, și-i târziu... Cântul ei îți cântă-n gânduri, și-ți dorești să fie-aici... Și o strigi... și nu-ți răspunde... te apropii și-o săruți. Ea-și-ntoarce lin privirea și-ți șoptește: "Vreau să scriu! E târziu... dar vreau să scriu...". Și pictează cu penița până-n zori... doar culori... gingaș își strânge-n dinți conștiința, picurând doar nestemate gânduri... și tu dormi...
E tăcută... Ce curaj... să taci, zâmbind îmbrățisându-ți teama ce te scuipă pe obraji. Ce curaj...
Nu e nimeni să audă când doru-i plânge din condei... doar lacrimi de cerneală neagră ce se scurg în picuri grei... Și oftează... "E prea târziu... Pentru cine scriu acum?" își spune-n sine, se ridică și pășește spre sicriu... "Vai, ce drum... Din lacrimile tinereții mele, doar am scris... Iubirea falnicelor stele... Vai ce vis... Acum plec... Las în urmă un mormânt cu dorințele din piept... și acest cânt."
Se-nvelește-n aripi albe; nu se vrea acum privită... e ostenită... de durere și de chin... glasul ei: un cald suspin... drumul său o cale lungă și-nbibată de venin... Ce corp divin!... Își ia zborul către stele, către cerul cristalin...
Și eu stam și o priveam cu pieptul plin... de iubire și durere... de tristețe și suspin... Din iubire, ca o floare, aripi albe se deschid... Secat de glas, bătăi în pași... zbor și strig, și-n brațe cu un dor nespus o prind... și-i zic: "Să nu mă lași! Am iubire-n ochii lași... și credință, și voință..." și zburăm îmbrățișați... Doi îngerași... Sori mărunți... cer color, aripi de dor... și nori căzuți... zburăm ușor...
Introducere
"Cuvinte smulse din cuget" este un titlu haotic și expresiv care încearcă să definească originea poeziilor de pe acest blog.
În acest prim mesaj doresc să vă urez un sincer "Bun venit!" și să vă prezint sumarul conținutului care urmează să fie postat.
În acest prim mesaj doresc să vă urez un sincer "Bun venit!" și să vă prezint sumarul conținutului care urmează să fie postat.
Conținutul blogului va fi împărțit aproximativ proporțional în următoarele două categorii:
- poezii (90%)
- altele (10%)
Poeziile sunt creații proprii, având o caracteristică aparte în care se pot găsi urme de ură, dragoste și nebunie, o parte dintre acestea având o încadrare pur lingvistică, reprezentând o alcătuire abstractă de versuri fără semnificații reale sau cu mai multe semnificații posibile. Partea de 10% va conține diverse texte de tip artistic sau informativ.
Fără alte introduceri, vă urez un călduros "Bun venit!" și sper să vă simțiți cât mai bine în compania cuvintelor smulse din cuget.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)